AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisLux în autobuzele din România

Lux în autobuzele din România

1. USR a cerut să fie dărâmată statuia lui Mircea Vulcănescu. Atunci să fie desființată și Editura Humanitas, care a publicat mai multe cărți semnate de Mircea Vulcănescu – „Ultimul cuvânt”, „De la Nae Ionescu la Criterion”, „Bunul Dumnezeu cotidian”, „Nae Ionescu așa cum l-am cunoscut”. Partidul micilor analfabeți digitalizați nu face compromisuri și trebuie să-și ducă elanul buldozerist până la capăt. 

2. În România se trăiește bine și oamenii din autobuze se îmbracă de la Loro Piana în sus. Specialmente pentru refugiații ucraineni care se sacrifică la Mamaia și Năvodari (aerosoli, trabucuri, whiskey Talisker și Glenmorangie, că doar nu Johnnie Walker, ca săracii) s-a făcut o linie de autobuz spre Constanța. Acești oaspeți obidiți trebuie să se aprovizioneze, e normal. I-am văzut la Mega. Își cumpără între șapte și zece pui făcuți la rotisor, că nu-s fraieri să gătească. Ei sunt departe de țară, iar eu îi compătimesc. Așa de înduioșat am mai fost, în această săptămână, o singură dată – când am auzit că acțiunile OMV au scăzut cu 4%, iar Statul Român vrea să supraimpoziteze această companie caritabilă, care se jertfește pentru binele nostru.

3. Nu mă interesează dacă o să dormiți la prânz pe 31 decembrie, dar ar fi indicat să țineți televizoarele închise, fiindcă va fi foarte bine să pierdeți „un comunicat important pentru țară”, care va suna astfel: „primii români care au pășit în noul an sunt conaționalii din Noua Zeelandă…” Auzim despre ei de revelion și la alegeri – „Noua Zeelandă este prima țară în care s-a încheiat procesul electoral. Pe locul întâi, detașat, Dan Barna”, ferească Dumnezeu și Maica Domnului!

4. Înainte să înceapă războiul, câte autobuze îi duceau la școală pe copiii români din Ucraina? Multe, nu? Poate ne răspunde Antena 3 Sienen sau chiar „profesorul” Dan Voiculescu, față de care am avut o atitudine boierească atunci când a fost la pușcărie. Tot e bine că ne-a mai slăbit cu partidul ăla de Poartă-n Casă (P.C.), care avea mai mulți aliați decât membri.

5. I-am atacat pe toți, dar presa română când va da dovadă de bun-simț? După ce Argentina a pierdut primul meci la mondiale, numărătorii de cornere de la Gazeta Sporturilor au umplut prima pagină cu îndemnul jenibil „Messi, du-te, bă, la șah!” Ceva scuze, ceva regrete? Nimic. Și n-a fost părerea unui editorialist, pe care îl puteam înțelege – „dom’le, s-a inflamat omul, ținea cu Argentina și l-a luat capu’!” A fost atitudinea unui ziar. E același ziar care a distrus fotbalul românesc în martie 2014. Cu toate astea, băieții încă au tupeu să apară pe la emisiuni și să discute despre sisteme de joc. „Dom’le, 4-4-2 sau 4-3-3!” Ca să avem vreo șansă, după ce ați nenorocit fotbalul, ar trebui să jucăm în sistem haiku (poezie japoneză cu formă fixă), adică 5-7-5.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
2.427 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger