Cauta

Lupescu poate si trebuie sa fie presedinte al FRF

Lupescu poate si trebuie sa fie presedinte al FRF - Ziarul National

Eventuala candidatura a lui Ionut Lupescu este un eveniment de prima pagina. Lupescu poate si trebuie sa castige, dar sa nu ne pripim, considerandu-l deja presedinte, ca sa nu se repete tragedia de acum patru ani. Da, am proprietatea termenilor, evenimentele de pe 4 si 5 martie 2014 au declansat o tragedie. De atunci, Didi Prodan, tatal lui Gica Popescu si Jean Padureanu au murit, alti oameni si-au pierdut libertatea ca sa ajunga sef la federatie un neopropagandist, iar fotbalul romanesc a fost martelat, cu larga complicitate a ziaricilor romani – un sfert ticalosi, trei sferturi puerili. Martie si aprilie 2014 – recrudescenta prigoanei staliniste.

Asa ca sa nu ne grabim. Lupescu n-a zis inca “da” si e foarte bine ca nu se arunca nebuneste. Depinde cum si-a gandit continuarea carierei. Daca nu candideaza, va mai lucra un an doi la UEFA si mai departe habar n-am. Nu stie nici el. Daca va candida, admit ca nu-i va fi usor.  Putini dintre noi ar parasi Geneva, unde Lupescu are un salariu de vreo 10000 de franci, ca sa ia in piept, patriotic, mlastinile de acasa. Nu dai Lacul Leman pe nicio balta din jurul Capitalei, chiar daca se numeste Snagov. Dar daca Lupescu va candida si va invinge in lupta pentru FRF, Elvetia poate deveni locul lui de munca pana la pensie. In 2019 vor fi alegeri si la UEFA. Din pozitia de presedinte al FRF, Ionut va avea puterea sa readuca Romaniei postul de membru in Comitetul executiv al UEFA, pe care Mircea Sandu l-a obtinut cu greu. Cu pasi milimetrici facuti consecvent. Si pe urma l-a pierdut cu lejeritate, din cauza ca era invidios Burleanu, fiindca parasutatul la FRF a fost si a ramas un intrus in fotbalul mare. Aceasta mi-as dori sa fie miza lui Lupescu. Opt ani presedinte la FRF (doua mandate, nu unul) si un loc in Comitetul Executiv al UEFA.

Lupescu mai are un atu. A fost in echipa lui Mircea Sandu, care a adus meciuri de la Euro 2020, in Romania. Astazi se discuta despre acest succes de parca ne-am fi pricopsit din senin cu Euro 2020. Cand  Mircea Sandu a demarat proiectul, ziaricii au mazgalit ca e o vrajeala de-a Nasului. Nu credea nimeni ca ideea lui se va materializa. Mircea Sandu a alcatuit o echipa, din care au facut parte Dumitru Mihalache, Lupescu si ziaristul Paul Zaharia. Astazi, politrucii si prostoboii din presa au tupeu sa balegareasca pareri despre Euro 2020. Ca sa intelegeti cat de preocupata este actuala conducere a FRF de aceasta competie de dimensiune Schengen, vin cu o intamplare. In vara lui 2014, Mircea Sandu, inca membru in Comitetul executiv al UEFA, era in China, la Jocurile Olimpice pentru tineret, organizate de FIFA. A primit un telefon de la UEFA si a fost intrebat daca Romania mai este interesata de Euro 2020, fiindca neavenitii din FRF n-au dat vreun semn. Mircea Sandu a zburat in regim de urgenta de la Nanjing la Frankfurt, de acolo la Geneva si a reasezat Romania in proiect. La intoarcerea in tarisoara, combinagiul Bodescu l-a rugat pe Sandu sa se intilneasca la Intercontinental, ca sa-l implore sa nu le puna piedici veleitarilor din FRF. Asta dupa ce le rezolvase problema.

Un minus pentru Lupescu e faptul ca a lipsit din fotbalul romanesc, in ultimii opt ani, si nu cunoaste vreo 50 – 60 de ajefisti noi. Va compensa prin  reputatie. Si organizare, ca doar a stat atatia ani in Germania. Nu trebuie sa umble din club in club si din gubernie in gubernie, ca eroul lui Gogol din “Suflete moarte”. Ionut, iti faci echipa de campanie si ataci pe sistemul “regiuni istorice”! In zece zile, maximum doua saptamani, convingi toti votantii.  Faci cate patru judete pe zi. La Brasov, de pilda, te vezi cu membrii afiliati din Brasov, Harghita, Covasna si Mures. 10 baieti din fiecare judet. Cazare, discutii, argumente imbatabile, cina, mic dejun, la revedere!  Pentru Burleanu nu se mai baga nimeni, am auzit ca o sa-l lase si Vasile Dancu.

Ultimele stiri

  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Ce tradiţii respectă creştin ortodocşii în Ajunul Crăciunului 2025. Datini şi obiceiuri populare
  • Exit mobile version