Cauta

Luați-ne și aburul de pe lentilele ochelarilor, ca să dați căldură!

În plină criză medicală, România are un guvern care crede că face chirurgie socială, dar asta nu-i chirurgie, e măcelărie. Băieții taie tot. Și când nu taie, refuză să ajute. E guvernul NU. Pensii, salarii și alocații majorate – nu, apă caldă – nu. Dacă tot purtăm măști, luați-ne și aburul de pe lentilele ochelarilor, ca să dați căldură!

Ați tăiat și gratuitățile pe tren. Studenții nu mai ies în stradă? Aaaa, ei ies numai pentru idealuri. N-au ieșit nici pentru morții de la Piatra-Neamț și de la Spitalul Matei Balș. Singurii mulțumiți sunt angajații de la multinaționale. Corporatismul cântă cu glas de mierlă sovietică.

Iar trupa lui Iohannis (Orban, Cîțu și ceilalți) e chiar miloasă în comparație cu PLUSR. Voiculescu se ceartă cu medicii, Clotilde cu firma de salubrizare, Drulă cu metroul. Singura persoană cât de cât terestră pare Nicușor Dan. Și sunt convins că e jenat fiindcă i-a lăsat pe alții să promită apă caldă în numele lui. El e cu felia consistentă a imobiliarelor, nu cu utilitățile. Dar Nicușor s-a remarcat cu o faptă bună. Le-a aprobat angajaților de la metrou să picheteze, miercuri și joi, Ministerul Transporturilor și să-și spună părerea despre Drulă. Bravo, Nicușor! Tu ai scornit USR. Ai făcut o Drulă.

Peneliștii comit destule tâmpenii singuri. Dar dacă nu se despart urgent de PLUSR, vor ajunge precum CDR în 2000. Iar în CDR erau și oameni deștepți. CDR și-a păstrat capitalul electoral în primul an de guvernare. La 5% a ajuns după patru ani. Cu PLUSR în cârcă, liberalii vor ajunge la 5% până la vară.

Mai sunt niște inși care nu înțeleg nimic. E vorba despre intelectualii gomoși. Sunt aceiași defazați de pe vremea CDR. Sunt odangiii lui Băsescu. S-au șters la gură și li se pare că au mâncat trufe.

La sfârșitul secolului trecut, au înjurat PRM până când l-au dus pe Vadim în turul doi al prezidențialelor. Acum, acești infantili instalați în senectute vor să se cazeze într-un nou Orfelinat al Puterii, așa că au trimis nu știu ce scrisoare deschisă, în care cer să fie izolată AUR cu un „cordon sanitar”. Părerea mea despre AUR am mai scris-o. AUR este un coșmar trăit într-o peșteră ermetică. AUR este o vadimiada fără verb. AUR este naționalismul în blugi turcești. AUR este un corigent la istorie, care zburdă pe maidanul politicii. Dar cine a inventat AUR? Niște colegi ai celor care au inventat USR.

Și îl mai înjurați pe Trump, intelectualilor cu felinar roșu la centura de castitate! Ce diferență o fi între zidul cu Mexicul al lui Trump și acest „cordon sanitar”? La fel erați și în urmă 10 ani, și în urmă cu 20 de ani, și în urmă cu 30 de ani. Dar să vedem ce părere avea Fănuș Neagu despre voi în urmă cu peste 15 ani, pe 19 aprilie 2005. Citez din „Jurnal cu față ascunsă”. „Îi slujiți pe bădăranii Puterii pentru o cinzeacă de glorie stearpă. Înhumați sub vestonul lui Paul Cornea sau Gabriel Liiceanu (numai până acolo va duce capul), voi faceți parte din infirmitatea lumii. Tăciuni pentru curul copiilor încuiați la stomac. Efectele minții voastre nu egalează virtuțile unui supozitor cu glicerină”.

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version