AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisLitoralul românesc redevine internațional. Din păcate, doar de 1 Mai

Litoralul românesc redevine internațional. Din păcate, doar de 1 Mai

1. De 1 Mai, poliția a reținut foarte mulți tineri în cluburile din Mamaia, dar au scăpat intelectualii generației. Liceenii și studenții patriei au renunțat la tastatură, s-au întors la pix. Și eu îi făceam analfabeți digitalizați! Scuze. Mi-a spus cineva că ăștia mici scriu în club, literatura română s-a relansat. Dar nu scriu convențional. Au scos minele din pixuri și au umplut recipientele cu niște substanțe de care era dependent un precursor al lor, genialul Ion Barbu. Să te duci în club cu pixul – asta e o dovadă de fidelitate culturală.”Ce scrieți, maestre?” „Deocamdată nu știu. Mă duc până la toaletă, să-mi vină inspirația.” Și, cu același pix, se desăvârșește o operă colectivă. În ultimii 15 ani pixul n-a avut atâta căutare. 

2. Trebuie, totuși, să fii cuminte la Mamaia, ca să nu-i superi pe localnici. Adică pe băieții din Palas, din Henri Coandă și pe ucraineni. Frații de peste Bâstroe au muncit mult și sărbătoresc și ei 1 Mai. Asta înseamnă să ai valoare – să fii gazdă într-o țară străină și să hotărăști tu ce muzică se ascultă în localuri. E normal, oamenii suferă, sunt în război, trebuie să aleagă ei repertoriul. Cât despre Henri Coandă – acesta este un cartier al Constanței făcut de Mazăre. E un cartier urât, dar e. Din 2015 încoace, Constanța e pe cale să descopere apa caldă (jumătate din oraș nu are așa ceva), dar a descoperit praful, pentru că asfaltul de pe străzile principale e spart.

3. Pariul meu pentru următorii ani e Costinești. Gândiți-vă că a ajuns la un nivel de căutare fără precedent (sâmbătă după-amiază de abia aveai net pe telefon, ca pe Bernabeu și San Siro), deși Marea a înghițit plaja. Peste doi-trei ani, când Costinești va avea plajă, va fi deranj. Eteroclita stațiune e ca Bucureștiul acum 25 de ani. Încă nu s-a dezvoltat zona de Nord, promontoriul care aduce (cu indulgență) cu Cap Caliacra. Dar la Cap Caliacra nu se construiește. La Costinești au început construcțiile. Iar în centru, unde s-a ținut Beach Please, e pitoresc. Destul de aproape de calea ferată fără barieră e un hotel (altfel frumos) care se numește Impact. Totul e pe impact la Costinești. Să vedeți cum se dansează Moshing sau Mosh Pit (le confund și nu regret) la Beach Please. 40 sau 50 de băieți încep să se împingă și să se lovească, se sparg dinții și ceasurile, curge borșul, pârâie oasele, federația de rugby ar putea scoate de acolo o grămadă cu care să batem Noua Zeelandă.

4. Ținând cont că sunt trecut de 50 și trăiesc, inevitabil, prin comparație, aș fi tentat să scriu că „pe vremea mea era mai frumos de 1 Mai pe Litoral”. Nu era. De aia vin și străinii. Foarte mulți occidentali care lucrează în România și-au invitat prietenii din țările lor și ăia au plecat încântați. Litoralul românesc redevine internațional. Din păcate, doar de 1 Mai. Vara și de Paște, internaționali sunt bulgarii.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.564 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger