Jale și primejdie, s-a muncit mult pentru jale și primejdie, dar s-au demonetizat și astea. Vreo 30 de ucraineni, cu steaguri și fond sonor, în Piața Aristotelis din Salonic. În urmă cu două luni, grecii și turiștii ar fi fost impresionați. Sâmbătă seară, grecul de la masa din fața mea mânca imperturbabil cu un ditamai muscoiul pe nas. Iar ospătarul era interesat dacă plătești cash sau card. I-am zis: „cash”. Radia: „cash is better”.
Grecia e mai bine înfiptă pe harta banilor decât România, dar noi învingem pe oricine la slugărnicie. Am văzut o singură pistă de biciclete în tot centrul Salonicului, între Hotelul Elektra Palace și Turnul Alb. E mult spus pistă. Niște linii trasate la mișto cu vopsea galbenă. Dar Mitropolia din Salonic se găsește într-un palat mai mare decât Cazinoul din Constanța, aflat la 50 de metri de Mare. Și ce grădină botanică are Mitropolia, și ce mașini erau în curte, lipsea doar Clotilde, ca să le ridice.
De la 1 iunie masca a devenit iarăși obligatorie în spațiile închise din Grecia. Și cred că de la 1 iulie va fi din nou cu teste covid în aeroport. E clar că ăștia nu ne vor lăsa în pace.
De ce să scape de pandemie dacă pot să o „revitalizeze”? Specia umană a ajuns să revitalizeze o molimă. Și dacă nu merge cu pandemia și războiul, putem băga niște companii aviatice în faliment. În toate aeroporturile e prăpăd, multe zboruri sunt anulate, pasagerii dorm pe jos și încă n-a început sezonul.
Cu toate astea, aeroporturile și avioanele reprezintă o lecție neașteptată de prețuire. Ar fi bine pentru minte, sănătate și buzunar să ne bucurăm pentru orice flecușteț. Aveam cursa Ryanair de întoarcere la 15.35. S-a anunțat că va decola la 15.50. Ce figuri pe mine, ce nervos eram eu! Și nu știam ce mă așteaptă. Și-a luat zborul la 16.10, s-a înălțat vreo zece minute deasupra Mării și am fost anunțați că a apărut o defecțiune tehnică și ne întoarcem la Salonic. S-a schimbat aeronava și am decolat iar la 1.20. O întârziere de 10 ore. Ce, e mult? Ca să decojesc timpul, am luat un taxi, am fost la Peraia, o stațiune de lângă aeroport, și am numărat valurile într-o tavernă de pe malul Mării vreo cinci ore. Dar dacă n-aveam bani, ce făceam? Generoasa companie Ryanair i-a oferit fiecărui călător câte un voucher de patru euro, valabil doar la chioșcul din fața aeroportului. O felie de pizza era 7,20 euro și o brioșă 3.30.
Așaaaa, și am aterizat în patrie! Panaramezii mimetici abuzează de clișeul „cel mai frumos loc din România e terminalul Plecări de pe Otopeni.” Ce amuzant, oooo, câtă ironie! Cert e că locul cel mai sinistru din România e la terminalul Sosiri din Otopeni. La stația de amplificare ni se cere „să reclamați dacă ați văzut ceva suspect.” Adică ești îndemnat să fii delator. Mi-a plăcut mult de un corporatist care a comentat așa: „ce tâmpenie! N-am pregătire în domeniu, n-am cum să-i ajut!” Adică el ar fi turnat cu plăcere, înțelegeți? Ce situație, domnilor! Vrea și corporatistul să facă un sifon și nu știe.
