Doamna Luiza Şora, strănepoata care s-a măritat cu Şora, a scris așa pe facebook: „pe Mihai Şora oricum nu-l poate atinge nimic, pentru că are puritatea și atitudinea ideatică a unui sfânt”. Dacă domnul Şora e ca un sfânt înseamnă că șefa lui, Ana Pauker, avea puritatea și atitudinea ideatică a Fecioarei Maria. Mai tare decât Luiza Şora a fost Andrei Caramitru, care a mâzgălit, tot pe facebook, „trădători nenorociți. La Canal cu ei!” Când eu scriu că ăștia sunt comuniști, îmi reproșați că exagerez! Nu pesediștii sunt comuniști. Pesediștii s-au remarcat prin ciordeala jegoasă. Adevărații comuniști sunt susținătorii partidului Fred și Barna. La Canal, auziți, la Canal!
Dar cel mai tare a fost Gabriel Liiceanu, campionul anticomunismului la seral (după ’90). Am intrat alaltăieri într-o librărie și am văzut că Liiceanu a publicat o cărticică („Ludice” sau așa ceva) de ciorbe reîncălzite. Povestioare pe care le-a băgat și în alte cărți. Liiceanu se repetă mai mult ca subsemnatul, dar eu am scuza că public zilnic. Am răsfoit varza (are coperta verde) și am găsit o întâmplare nouă, cel puțin pentru mine. Am citit-o, în picioare, și mi-am zis „e bună, e prea bună, e foarte bună! Nu cumpăr cartea, dar pozez pagina cu telefonul!”. Domnul Liiceanu ne-a cerut să nu mai cumpărăm cărți de la Editura Rao. Eu l-am ascultat. Cumpăr de la Rao și nu mai cumpăr de la Humanitas. Așa că reproduc din telefonul meu. „Nu cu mult timp în urmă ne-a vizitat țara o scriitoare proaspăt nobeliată (Herta Muller, n.m.), plecată din România de aproape treizeci de ani. La un cocktail oferit pe terasa unei ambasade, stând noi cu un pahar de vin în mână, nu știu cum vine vorba că în școala de la Păltiniș, Noica le cerea de la bun început elevilor lui să învețe greacă și latină. Brusc enervată și trăgând aprig dintr-o țigară, scriitoarea noastră spune, scuipându-mi aproape cuvintele în obraz: <<Căcat greaca și latina!>> Uluit, am început să mă bâlbâi, dând să spun că totuși, greaca și latina… Vedeți, fără ele, Europa… Ce să mai zicem de cultura ei… Doamna mi-o taie scurt: „Căcat cultură!”
Nu prea mi-a plăcut până acum de Brunhilda ilizibilă pe nume Herta Muller, dar de când i-a tras-o lui Siegfried (Liiceanu și-a botezat mășina Siegfried), vă anunț că sunt fanul celei mai întunecate nemțoaice. Liiceanu a avut un comportament de dascăl complexat și provincial de acum o sută de ani. A venit Hortensia Papadat – Bengescu în satul lui și a vrut să-i arate că știe și el ce mai e pe la oraș. „Io n-am luat Nobelul, dar sunt cult. Nu mă cunoaște lumea în străinătate, dar au auzit de mine corporatiştii din Pipera. Nu m-au citit, dar au fost îndoctrinați că io sunt deștept!” Cam așa a vorbit Liiceanu. Băi, Gabi, băi, Gabi, n-ai văzut, Gabi, că Frau Muller e în figuri? Trebuia s-o iei tehnic. „Ce smardoaică ești, nebuno! Vrei să faci un skandenberg cu jderul meu?”.