Cauta

Le-am dat pungi cu mâncare unora care aveau geamantane cu dolari în portbagaje

1. Avem problemele noastre, nu ne mai permitem să suportăm și luxul altora. La începutul războiului, foarte mulți oameni din Dobrogea, care au apartamente sau vile în Constanța, s-au oferit să-i adăpostească în casele lor părintești, de la țară, pe refugiații asupriți. Să stea oaspeții acolo, să aibă acoperișuri deasupra frezelor, să iasă din iarnă. Credeți că au acceptat? Nu le-au convenit condițiile.

2. Magazine Vuitton în Europa. Clientele sunt rusoaice și ucrainence. Nu se ceartă între ele la coadă. Doamnele născute în U.E. nu sunt în magazinele alea. Ele au de achitat facturi.

3. Noi stăm prost cu banii, iar soția artistului pozează în reviste de modă. Dacă ăla e artist, Michelangelo ce a mai fost? Sigur, există panglicari ca el și în România. Sunt ăia care și-au pus la pozele de profil steagul unei țări în care nu și-ar face niciodată vacanța. Eu iubesc Franța și Italia, dar nu mi-aș pune steagurile lor la poza de profil. Am la poza de profil un peisaj din sudul Franței, „Case din Cassis”, dar e pictat de un dobrogean, Lucian Grigorescu. Putea să picteze și el la Mariupol, chestiune de gust. Chiar așa, dom’le, ce-o mai fi la Mariupol? Mă preocupă foarte mult subiectul Mariupol. Nu mai deschidem știrile de televizie cu Mariupol? Când vede ce e la Mariupol, factura mea de gaze se înduioșează și pierde un zero de la final.

 4. Ne-am înghesuit să le dăm pungi cu mâncare unora care aveau geamantane cu dolari în portbagaje. Siguuur, nu generalizăm, da, da, da. În țara asta nu mai ai voie nici să generalizezi sau cum? Zelenski, atunci când nu ne-a mulțumit pentru găzduire, l-a ignorat doar pe Iohannis? Și ar mai fi o problemă. De ce au musafirii dolari? Am înțeles că ei vor în U.E.

5. Țineți minte începutul războiului? Antena 3 Sienen și parțial eclozații din USR ne învățau cum să punem accentul pe Ucraina. Greșeam silaba, era foarte grav, am remușcări. Un prieten mi-a zis că Ucraina se pronunță cum vor Antena Sienen și useriștii doar când rimează cu Bucovina. Mi-a dat și un exemplu. „Ce avem în Ucraina? Jumate din Bucovina”. Am încercat să-l temperez. Să nu fim agresivi cu vecinii și musafirii noștri pașnici.

 6. Eroul planetei e proiecția lumii de azi, pilotată de pe centurile de socializare. Băiatul e un emoticon, e de profesie emoticon, dar și emoticoanele se încruntă.

7. Străinii nu ne-or iubi ei foarte tare, dar nu străinii sunt marii noștri dușmani. Dușmanii supremi ai României au cetățenie română. Guvernele României și useriștii ne fac să părem slabi.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă MIRUNA BEAUTY CONCEPT S.R.L
  • Stalin și Regele Mihai
  • Planul de Guvernare și Aviația
  • Cât au ajuns să coste o felie de pizza și o merdenea în Eforie Nord/Cât au de scos din buzunar turiștii pentru a-și cumpăra un porumb fiert
  • UPDATE. Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, adus marți în România. A fost preluat din Turcia – VIDEO
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • UPDATE. Au fost aleși noii președinți ai celor două Camere ale Parlamentului. Grindeanu, la șefia Camerei Deputaților
  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version