AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisLasconi și-a umanizat partidul. N-ajunge. Mai trebuie

Lasconi și-a umanizat partidul. N-ajunge. Mai trebuie

În ultimii 35 de ani, singura persoană care și-a umanizat partidul în campania prezidențială a fost și e Elena Lasconi. Chiar ar fi meritat votată, dacă n-ar fi făcut parte din înjghebarea politică de departe cea mai ostilă României de la PCUS (când îl avea pe Stalin secretar general) încoace. Îi doresc Elenei Lasconi să rămână președinte a USR, ca să scoată dracii din decreștinații care au cerut legalizarea drogurorilor. Și nu-i fac decreștinați în calitate de habotnic. Mă închin înainte de culcare, merg de câteva ori pe an la Biserică, nu neapărat de sărbători, ci atunci când vreau eu, evit nunțile, parastasele, botezurile, tăierile de turtă, dacă vrea cineva să mă pună naș devine dușmanul meu și chiar îi disprețuiesc pe ăia care cred că fidelitatea față de un apropiat mort e măsurată de timpul petrecut la priveghi. Nu sunt cel mai bun creștin, însă îi detest pe parțial eclozații care vor să se șteargă cu prosopul neomarxismului de apa în care au fost botezați.

Lasconi nu e bună de președinte, dar, cu siguranță, e o primăreasă peste Clotilde. Și a câștigat detașat – de aici îl las pe Fănuș Neagu – „la Câmpulung Muscel, orașul care mi-a rămas în suflet ca fiind cel mai frumos din Carpații României, plin de mireasmă de brad, liniștit și bucolic, adumbrit de brazi, de meri, ninși, uneori, chiar încărcați cu rod – ce dumnezeiască priveliște e un măr roșu peste care ninge! – cu casele privind spre lumina mirifică a Mateiașului, a Dragoslavelor și a Rucărului, cu pridvoare mirosind a gutui și a fete purtând acele nemaipomenite ii cu altițe, a lumii de mocani, coborâtori din istoria veche în piața orașului. (…) Câmpulung mi-a îmbogățit viața cu priveliști de basm, fiindcă, declar cu mâna pe inimă, n-am întâlnit drum mai frumos în lume ca acela care pornește din Câmpulung și se sfârșește la Bran, traversând muntele Mateiașu, lăsând în stânga munții Iezeru și Păpușa și cele mai înalte piscuri ale României, Negoiu și Moldoveanu.”

Ce să mai zici? Am străbătut, săptămâna trecută, dar în sens invers, de la Bran spre Câmpulung, acest drum care ne face frați de lapte cu serpentinele Alpilor. Și m-am oprit în centrul orașului, la celebra patiserie Iepurașul, aflată între Primărie și bulevardul Pardon. Mi-a părut rău să găsesc în paragină Hotelul Muscelul, unde m-am simțit excelent la sfârșitul secolulului trecut, și m-am bucurat că n-am văzut (încă) pistă de biciclete. Ce să caute trotinetarii în orașul care a avut uzina ARO? Elena, dacă faci pistă pentru crescătorii de hemoroizi, care se scarpină unde se scarpină cu șeile de biciclete, te rog să o faci spre Rucăr, nu în centru! Elena, și te mai rog să apari cât mai puțin în campanie! Poate avem noroc să ia USR sub 5%. N-avem.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.886 afisari

6 COMENTARII

  1. Un citat lung și câteva fraze care sunt interpretări ale prostiilor scrise deja in articole mai vechi. Foarte slab!

    • Si mai e si platit pentru asta. Bine, rusii platesc toti betivii de pe la noi, ca sa dea strambe in campanie.

  2. am observat ca atunci cand spune ceva presei USR-UL , apare un grup de femei cu Lăsconi in frunte . a devenit partidul efeminizat , noi femeile ? cei cativa barbati care mai sint probabil sint gay sau trans sau din aia cum este elvetianul care a venit sa se faca vampir , sau cei care umbla in 4 labe , prtid cu diversitatea . sint care voteaza asa ceva .

  3. Lasconi si-a umanizat partidul, de la „niciun penal in functii publice”, a trecut la toti penalii, in functii publice ….eligibile ! De la Clotilde, pana la Voiculescu…de la europarlamentari la parlamentari „cinstiti” …

  4. Maestre o bijuterie!
    Un buchet asortat in culorile toamnei si al vremurilor pe care le traim.

  5. Cred ca aveți o parere foarte proasta despre propriii cititori dacă ii „tratati” cu asemenea inepții. Sau mai e o varianta, doar de atât sunteți în stare. Penibil…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger