De cand s-a instalat Guvernul Ponta, pletora de jepcari stipendiata de Patapievici manifesta aceeasi discretie ca pe vremea lui Ceausescu. „Noi suntem intelectuali, framantam cultura, nu paine. De ce sa ne opunem regimului, tocmai acum cand l-am dus pe Nicusor Ceausescu la Paltinis si ni se permite sa-l traducem pe Platon?”, se povesteste ca ar fi zis anticomunistul Liiceanu, la sfarsitul anilor ’80.
Pentru mine, Patapievici este o broasca ruginita, de yala defecta, montata la usa culturii romane. Dar n-as vrea sa fie schimbat din fruntea ICR. Pentru ca se poate si mai rau. Poneiul roz al lui Patapievici a fost contraoferta la ICR-ul intepenit al lui Buzura, omul lui Iliescu Ion. Nu de Ponta mi-e frica. El are nivelul cultural al lui Basescu si il intereseaza ziaricii si influenta lor, nicidecum ICR-ul. Dar Iliescu Ion cocheteaza cu intelectualii si ar fi o nenorocire ca reprezentarea noastra internationala sa se intoarca la strachina, fote, stergare si ii.
La fel s-a intamplat si in Ministerul de Externe, cand napasta aia de Geoana, care se mai si pretinde baiat subtire, era ministru sau ambasador la Washington. Diplomatii lui Iliescu, niste fosti securisti, le duceau sticlute de palinca si ceramica de Horezu presedintilor si ministrilor straini, in loc sa se intereseze ce lecturi au acestia (beletristica, istorie) si ce gusturi in materie de arte plastice. Cu un tablou (macar un desen) ori cu o carte bine aleasa dintr-un anticariat de pe malurile Senei sau chiar de la Bucuresti faci impresie de domn. Cu mizeriile de artizanat perpetuezi imaginea de trib.