Din noiembrie 2015 încoace se vorbește, în politică, despre old school contra new school. Să fim serioși. Avem old school contra no school. Bătrânii ticăloși față în față cu lada de gunoi a prezentului.
Priviți-l pe George Simion, lider de partid și naționalist de Instagram. Simion stă în primele bănci din Camera Deputaților și se filmează singur. Frumos e că se filmează și când dă interviu. Îl filmează reporterii, se filmează și el. Le face concurență loială. Când e acasă, probabil că joacă table singur, ca să nu se enerveze.
Auristul Simion a învățat manevra asta (filmatul, nu tablele) de la instigatorii useriști, care se duceau, în 2016, să-i filmeze pe pesediști și regretau că telefonul n-are și trăgaci. Filmau și neoutecistele din USR. Aoleuuuu, ce s-ar fi întâmplat dacă îndrăzneau ele să facă manevre din astea cu băieții din generația mea! „Tu ai tupeu să te iei de mine? Bagaboanto, te-am văzut în 12 B!” Numere cu 12 B aveau, la mașini, studenții străini. În special arabii, care făceau bișniță, în Regie, cu țigări și cafea.
Fotbaliștii din anii ’80 erau mai culți decât senatorii și deputații USR. Și decât ziariștii de azi, de sport și nu numai. La toate emisiunile de sport auzi „cutare e un jucător interesant”. Foarte bine, dar „interesant” nu înseamnă nimic. Nu-i nici deștept, nici prost, nici albastru, nici galben, nici pe cal, nici la spital. „Interesant” – adică n-am nicio părere. Iar prostia asta „interesantă” e și la tocșoaiele politice. Ăia vechi se exprimau cu miez. În filmul „Omul care ne trebuie”, turnat în plină criză alimentară, scenaristul Ion Băieșu punea în gura lui Jean Constantin (care îl parodia pe antrenorul Titi Teașcă) replica „fotbalistul Gigel e foarte iubit de spectatori și stimat de măcelari”.
Dacă te duci spre interbelic, spectacolul e și mai izbutit. Când a murit liberalul Alecu Constantinescu – Porcul, Pamfil Șeicaru a scris pamfletul „Porcul și-a dat ultimul grohăit”. Constantinescu – Porcul era un combinator de geniu. Un afacerist i-a zis „rezolvați-mi nu știu ce, vă dau un milion și vă promit că n-o să afle nimeni!” Iar Porcul a răspuns „dă-mi, dom’le, 8 milioane și poate să știe toată lumea!”
Când îi văd pe parlamentarii și ziaricii de azi mă simt privilegiat. Am apucat și vremuri normale, când oamenii publici știau să facă legătura poligamă dintre un substantiv incriminatoriu și mai multe adjective reverberante, iar mariajul era nășit de un verb nobil și sângeros. Sigur, dacă îi întrebi pe parțial eclozații din USR, vremurile normale sunt astea, pentru că acești seci n-au termen de comparație. Au învățat istoria de pe YouTube.
