In afara de Romania si SUA, mai stiti vreo tara in care Serviciile secrete sa fie atat de invocate? Americanii au ca motivatie terorismul.
Romanii n-au niciun pretext, dar i-au depasit pe yankei din punct de vedere al mediatizarii acestui personaj colectiv si ocult. La noi, Serviciile secrete inregistreaza, Serviciile secrete pun la dispozitie, Serviciile secrete sunt pomenite la televizor din 10 in 10 minute sau chiar mai des, Serviciile secrete fac sedintele de sumar in presa, Serviciile secrete aleg baietii de nadejde, care merita sa primeasca contracte cu Statul. Serviciile secrete sunt prolifice, intr-o tara in care Invatamantul, Industria si Comertul au murit. Dupa revolutie, romanii l-au tuns la chelie pe Filip Teodorescu, probabil cel mai important om de contrainformatii al nostru, si l-au livrat tuturor pravaliilor de spionaj, intr-un proces televizat. 007 din intreaga lume inmarmurisera. „Ia uite, dom’le, noi habar n-aveam cum arata Filip Teodorescu, iar compatriotii lui l-au expus in vitrina cu maimute!”. Excesivi in toate, am radiat, in ’90, „ce era bun in Securitate” (nu-mi inchipuiam ca voi scrie vreodata ce am pus intre ghilimele!), iar dupa 2000 am umplut patria de James Bonzi. Nu m-ar deranja daca ar sta ascunsi la ei in unitate si printre emoticoanele din telefon. Dar sunt infiltrati peste tot. Asta imi aduce aminte de o intamplare din fotbal. Prin anii ’80, o brigada de arbitri zbura in strainatate. Fusese delegata la o partida din Cupele Europene. La un moment dat, un tusier cu mustata a fost abordat, in avion. „Ce faci, Vasile? Nu ne-am mai vazut de 10-15 ani, de cand am terminat «Manastirea» de la Baneasa”. Arbitrul dadea din colt in colt. Jenat, a soptit: „ma duc sa arbitrez un meci international”. Iar colegul lui de la Secu a replicat, admirativ si memorabil: „ooo, am intrat si in fotbal!”.