Cauta

La Londra se schimbă camarilele. La noi se repetă istoria recentă

1. Săptămâna asta sper că vom fi mai puțin britanici, da? Eu chiar am stimat-o pe Regină. Am apreciat-o pe cât de mult mi-e silă de fasolea pe care o mănâncă englezii la breakfast și de instalațiile de duș fără pară detașabilă din hotelurile lor de cinci stele. Am fost de trei ori în Marea Britanie (Londra, Manchester și Glasgow) pe banii fotbalului și nu m-aș duce niciodată pe banii mei. Manchester e cel mai urât oraș (mult sub Lehliu) în care am ajuns. 

2. M-a îngrețoșat faptul că pe Regină au plâns-o și useriștii. Nu poți să fii un odios desăvârșit dacă nu ești prevăzut și cu un gabarit depășit de ipocrizie. Regina a fost ultimul obstacol împotriva bolșevismului progresist.

3. „Și Carol I avusese o camarilă la sfârșitul domniei sale, dar era compusă doar din bărbați și femei în vârstă, care cleveteau împotriva curții tinere, condusă de principesa moștenitoare, Regina Maria” (R.G. Waldeck în „Athenee Palace”, o carte la care mă întorc foarte des). În Marea Britanie, longevitatea Reginei a triat camarila până când n-a mai rămas nici urmă de confidenți sau confidente. Acum va începe o luptă între favoriții lui Charles și suita lui Kate Middleton. Iar lui Charles îi va fi greu și din alte motive. Am mai povestit ce s-a întâmplat între președintele american Truman și Mihai Ralea (intelectual fin și întorcător de meserie, om de casă și pentru Carol al II-lea, și pentru Petru Groza), când acesta și-a prezentat hârtiile de acreditare la Legația Română din Washington. Truman l-a întrebat pe Ralea dacă „la voi se mai bat dacii și romanii?” Cu toții știm deja poanta „bietul Charles n-a muncit în viața lui și trebuie să se apuce de muncă la 73 de ani.” Regelui Charles îi va fi simplu cu America, Rusia sau Germania. Dar despre Bangladesh a mai uitat, fiindcă se pregătește de vreo 20 de ani, e de înțeles.

3. Să revenim la ale noastre. În decembrie 1989, între Rev și Rev (revoluție și revelion) nu ne-am dat seama ce fac Iliescu și băieții din spatele lui. Abia după mitingul din 12 ianuarie (cu Mazilu pe tanc – nu știu useriștii cine a fost Mazilu) și după ce a fost atacat sediul PNȚ, pe 29 ianuarie, am priceput ce e de capul FSN. La fel a fost cu Slava Ucraina. În primele două – trei săptămâni de război toți l-am înjurat doar pe Putin. Pe urmă, unii dintre noi au avut curajul să spună că nu e doar Putin acolo și că se bat pentru teritorii două state care au făcut rău României. Prostoboii au un favorit în acest război, deștepții vor să se termine.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version