AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisL-am umilit pe Viktor Orban. Plânge și acum

L-am umilit pe Viktor Orban. Plânge și acum

1. Viktor Orban ne-a sfidat cu fularul Ungariei Mari. Vai de capul lui! I-am răspuns pe măsură. Greșesc. Noi am fost chiar mai duri. Ne-am pus steagul Ucrainei la pozele de profil de pe facebook. Praf l-am făcut pe Orban, omu’ e varză – razna – muci, se tăvălește în somn țipând „mămicoooo, ce mi-au tras-o românii! Ce e al lor e al lor. Nu sunt slugarnici!”

2. Cred că războiul durează de vreo nouă luni, iar Antena 3 CNN n-a făcut niciun reportaj despre românii din Ucraina. Bine de tot, sienenule de grădiniță, așa trebuie! Ignoră-i pe românii din Ucraina! Ucrainenii suferă și ție să îți pese de românii din Ucraina? Nu e cazul. Ți-ai stabilit foarte bine prioritățile. Zelenski și înaintașii lui s-au purtat întotdeauna frumos cu poporul român așa că trebuie răsplățiți.

3. Am și eu un regret. N-am cunoscut în viața mea un rus. Mi-ar plăcea să întâlnesc unul la Kaufland și să-l instruiesc. „Să fii cuviincios, măgarule! Să iei exemplu de la frații noștri ucraineni. Ei se bagă prin față la casierie și noi regretăm că nu le-am zis din proprie inițiativă pardon, bonsoir, scuzați, dați-ne și peste picioare cu cărucioarele pline de marfă!”

4. Orice ar face oaspeții din Ucraina, n-o pot egala pe Clotilde. A venit – în ce calitate? – în Parlamentul României și l-a amenințat pe Ciolacu: „Marcele, o să mă duc după toți colegii tăi” care au mișculat nu știu ce în sectorul 1. Bine i-a făcut! Dacă ești un amfitrion bleg, așa meriți să te trateze musafirii tupeiști. Un șmecher i-ar fi răspuns prin extensie: „da’ du-te, dragă, du-te după toți primarii pesediști, du-te mai ales după Radu Mazăre, fiindcă doar în situația lui de acum, când e după gard, ar putea să-ti facă puțină curte!”

5. Fotbalul nu e tuberculos doar în Qatar sau după Covid. Fotbalul respiră tot mai greu de când a rămas fără Maradona. Omul își depășea metafora. Nu era doar El Pibe d’oro. Avea și un caracter de aur. Țin minte o fază. Ronaldinho (fotbalist uluitor, dar când ieșea de pe teren îi rămâneau gândurile în ghete) fusese prins cu un pașaport fals și arestat. Cine a sărit primul în apărarea lui Ronaldinho? Maradona.  A pus o poză cu ei doi îmbrățișându-se. E ușor să te lauzi cu o fotografie în care apari lângă un campion mondial, dar îți trebuie bărbăție să developezi public o imagine alături de un om la necaz. În România, când a fost „Dosarul Transferurilor”, au apărut șoriceii. Un fotbalist care fusese coleg cu Gică Popescu a dat o declarație de ziarici – „fiecare plătește pentru faptele lui.” Grețos.

 

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.717 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger