Cauta

Iohannis, președinte – antrenor

Iohannis, președinte – antrenor - Ziarul National

1. L-am văzut pe George Simion în podcastul lui Ovidiu Ioanițoaia. A fost cea mai bună apariție a liderului AUR. E meritul lui Ioanițoaia. Asta înseamnă să fii ziarist, nu moderator. Foarte puțini moderatori pot fi ziariști. Ei sunt mai mult prezentatori buni pentru Festivalul de la Mamaia. N-am știut că Simion a făcut liceul Lazăr. A crescut în ochii mei. Sigur, și Geoană a terminat Sf. Sava, deși nu prea se vede. La Adrian Năstase se vede. Simion să zică mersi că l-am lăudat, fiindcă n-are nicio șansă. El candidează pentru Cotroceni ca să li se pară snobilor că Geoană, Ciolacu, Lasconi și Ciucă îi vor scăpa de extremiști.

    2. Se zice că “generalul Ciucă va fi președintele României pentru că așa vrea NATO” e o teorie conspiraționistă. PNL ar trebui să transmită – pe blat, ncidecum la microfoane și pe centurile de socializare – că nu e o teorie conspiraționistă, fiindcă ar fi foarte grav dacă un partid presupus de civili și-a pus, din proprie inițiativă, un candidat apevist. Și ce apevist! Dacă aude expresia “discutăm la modul general”, Ciucă se uită prin încăpere să-și caute omologul.

   3. Băsescu a fost președinte – jucător. Iohannis e președinte – antrenor. În primul mandat al lui Băsescu, premierul Tăriceanu făcea și ce nu-i convenea președintelui. Antrenorul Iohannis l-a pus prim-ministru pe Svejk ca să n-aibă emoții pentru un rezultat decis în afara terenului. În și pe capul unui militar, imprevizibilă e doar boneta, pentru că a făcut-o un civil.

   4. La DNA a ajuns Tătaru, ministru al Sănătății în prima parte a pandemiei. A fost acuzat de șpăgi mici și dese. E o greșeală. Domnul ministru strângea mâinile pacienților ca să-și dea seama dacă aceștia s-au spălat (de la degete până la creier) și au dat cu dezinfectant. Cred că la sfârșitul consultației le spunea “să aveți grijă să nu atingeți butonul liftului! Să purtați masca și când sunteți la volan, singuri în mașină, că altfel vă luăm cu izoleta!”

   5. Lasconi are un atu care îi poate aduce voturi și din afara partidului fundamentalist. A fost scoasă de pe lista pentru europarlamentare a USR – era pe primul loc – fiindcă a avut o atitudine demnă. Știți la ce episod mă refer. Acum, la Bruxelles, USR e reprezentată de Barna și Voiculescu, doi vlăjgani flexibili.

Ultimele stiri

  • Premierul, declarații de ultimă oră! Ilie Bolojan: Cel puţin în fapte de corupţie grave nu ar trebui să existe prescripție
  • Iar au început tefeloazele să se vaite că au protestat în frig
  • Sărbători cu buget chibzuit și cu ochii pe oferte! Studiu: Bugetul alocat cumpărăturilor scade cu 10% în 2025
  • Bolojan ar vrea ca toată lumea să se pensioneze la 65 de ani: „Trebuie să eliminăm posibilitățile de pensionare anticipată”/Ce spune premierul despre ajutoarele de șomaj
  • Apar noi detalii în scandalul momentului! Ce ar fi declarat complicele fostului ministru Răzvan Cuc la DNA/Instanța decide dacă cei doi vor ajunge în arest preventiv
  • Părinții, în alertă! Mai mulți copii de la o grădiniță din Drobeta-Turnu Severin, la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
  • Alunecare de teren, pe DN1, în zona localității Cornu. Circulația, restricționată parțial/Anunțul autorităților
  • Ședință tensionată a Coaliției, după votul PSD la moțiunea împotriva Dianei Buzoianu. Ce subiecte-cheie sunt pe agenda discuțiilor
  • O brad frumos…
  • Horoscop 17 decembrie 2025 – Ești un luptător
  • Exit mobile version