Cauta

Iohannis, mai subțire cu useriștii! Bagă-i la Black Friday!

Black Friday reprezintă mai nimic în România – reduceri mici, agitație și blocarea traficului. Dacă Black Friday ar fi avut însemnătate, perdanții din USR ar fi fost luați acum la preț de talcioc. Dar ei condiționează votul și au tot felul de revendicări hapciupalitice. Iohannis, mai subțire cu partidul Fred și Barna! Dacă useriștii vor să te voteze – bine! Dacă nu, la fel de bine, că oricum n-au variante! Sau au, dar sunt proaste. O pot ștampila pe Dăncilă, adică și-ar da cu tesla în ce n-au și ar dovedi că sunt trădători. Sau vor sta acasă, ceea ce ar fi trebuit să facă de acum trei ani și jumătate, de când inflamează țara cu prostiile lor. Partidul Fred și Barna e unul aparte. Nu numai activiștii, dar și activistele stau în ninsoare și în ploaie. Dacă ar fi câștigat alegerile, femeile bărbățoase cu fesuri ar fi dus în faliment saloanele de coafură. Neomarxism și progres, trăiască frigida cu fes!

De bucurie că au pierdut duminică, neomarxiștii au lansat un nou/ vechi atac împotriva Bisericii. E pe toate site-urile lor. Iar au scos conserva „Justinian Marina, Patriarhul Roșu, care l-a adăpostit pe Gheorghiu-Dej, când acesta a evadat”. Niște istorici și oameni ai Bisericii ca Ioan Hudiță („Jurnal politic”) și George Enache („Ortodoxie și putere politică în România contemporană”) au demonstrat că Justinian Marina nu a fost comunist, dar n-ai cu cine vorbi. Sau era atât de comunist încât Ion Mihalache (liderul țărănist, nu bulevardul) a încercat să-l pună episcop de Argeș. Iar Regina Angliei a vrut să-i dea cadou Patriarhului, în 1966, un Rolls Royce. Justinian Marina a refuzat și a cerut hârtie pentru 200.000 de Biblii. Astfel a fost retipărită, în plin comunism, Biblia sinodală. Nu mă dau mare bisericos, nici măcar n-am răsfoit cărțile scrise de Hudiță și Enache. Dar am ajuns la ele citind alte cărți, că așa se face. Cât despre „Patriarhul Roșu”, ăsta e un cântec al lui Jean Moscopol, iar Moscopol l-a regretat, spre sfârșitul vieții.

De abia aștept să treacă alegerile astea, ca să intre tefeloazele în atmosfera Crăciunului. Adică să ia la mișto colindele lui Ștefan Hrușcă. Nu sunt fan Hrușcă, de la an la an se jenibilizează și riscă să ajungă lângă Păstrămioara Sensibilă Fuego, dar îl prefer pe Hrușcă oricărui rocker. Până la urmă, e normal ca Hrușcă să fie considerat desuet, într-o țară în care cuvântul „sensibilitate” a fost înlocuit de „empatie”. Empatizează toți și toți sunt de plastic. Diferența dintre sensibilitate și empatie e aceea dintre „vino să te pup, puiul meu, inima lu’ tata!” și „vino să te pup, puiul meu, cordul părintelui natural unu!”

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version