Iohannis, ia-i decorația lui Ilie Năstase și dă-i-o lui Vecerdea!

Două teme. Iohannis și Educația. Iohannis și Sportul.

Profesorul Iohannis vorbește despre România Educată. Ce înseamnă asta? Distrugerea Învățământului. „Renunțăm la un sistem de învățământ poate greoi, dar necesar unui ins cultivat și vrem creativitate din nimic și maimuțăreală. Nu poți fi creator pe stomacul gol și pe lipsa acută de material bibliografic. Ce să creezi? Te informezi ca să te formezi, chestie veche, din Biblie și din alte epoci de inițiere”, a scris Nicolae Iliescu, în „Național”.

În România Educată a lui Iohannis a ajuns scriitor de succes Marian Godină, deși inteligența proverbială a breslei sale l-ar îndreptăți să fie sursă de bancuri. Sau de căldură, că are nume de boiler. Shakespeare din intersecție s-a instruit citind taloane de înmatriculare.

Tot în România Educată a lui Iohannis, editura Humanitas și-a schimbat orientarea textuală. În anii ’90, Humanitas îi publica pe Cioran și Eliade. Astăzi, Humanitas scoate verze propagandistice semnate de două ziaricioaice. O MILF brunetă și o GILF blondă.

Să trecem la Sport. România a înregistrat un record mondial. S-a pricopsit cu doi președinți care întâi au fost primari și pe urmă au devenit gladiatori ai anticorupției – Băsescu și Iohannis. „Primarii imobiliari zdrobesc corupția”, ce subiect generos! Sasul elocvent ca un Trabant vrea să le ia decorațiile oamenilor care au suferit condamnări penale. Printre victime, Ilie Năstase și Gică Popescu. Despre Gică Popescu am scris tone de texte, când a stat la pușcărie. Iar Ilie nici n-a fost condamnat pentru corupție. Au vrut să se remarce niște omologi de-ai lui Godină din București, iar victima a fost primul număr 1 din Istoria ATP, omul care a jucat tenis cu un buchet de flori racordat de Stradivarius. Iohannis, ia-i decorația lui Ilie și dă-i-o lui Vecerdea, sibianul tău care blochează, de trei ani, bugetul FRT!

Am scris, ieri, că nu mă duc la posturile de sport fiindcă mă plictisesc întrebările idioate pe care le pun moderatorii. Și m-a luat lumea cu „atunci de ce mai scrii despre sport?” La mine nu merge cu deontologeala, așa că răspund pe față. Scriu despre sport pentru bani, pentru popularitate și pentru că am iubit, chiar am iubit fotbalul, în copilărie. Băteam mingea foarte bine pentru curtea școlii și slăbuț pentru club. La 12 ani, cred că înghițisem o sută de cărți despre sport. Până s-a enervat mama, le-a băgat pe toate într-o ladă de carton și le-a dus în pivniță. Bine a făcut! Țineam cu Dinamo, dar în cupele europene eram cu sufletul și gălăgia lângă toate echipele românești. Așa a fost generația mea. După 1990, e bine că a apărut statutul de fotbalist profesionist (erau mai profesioniști fotbaliștii vechi, dar nu-i ajutau actele) și e rău că a apărut suporterul profesionist. Mi-e așa, nu știu cum, să vă povestesc ce cred despre băieții aia care stau, în tribună, cu spatele la meci și se afișează la bustul gol, în decembrie. Dacă aș avea bani mulți, n-aș da un leu pentru fotbal. Dar dacă m-ar obliga cineva să cumpăr o echipă, aș cumpăra una fără galerie.

Recunosc, nu prea mai am răbdare să mă uit la meciuri. Am crescut admirându-i pe Marcel Răducanu, Orac, Cârțu și, mai ales, pe Hagi. Nu mă pot extazia victoriile unora mai tineri ca mine. Dar voi scrie în continuare despre fotbal pentru că am baza. Și mă revolt când văd că oamenilor care sunt acum la vârful fotbalului le lipsește această bază. Dacă le dai o minge, calcă pe ea. Iar dacă mingea ar fi umplută cu cacao, noii șefi ai fotbalului ar umple publicul de pistrui.