Cauta

Învățați, învățați, învățați! De la Clotilde

Ne-am plâns mereu că suntem provinciali, că nu ne sincronizăm cu marile culturi. Acum avem o șansă uriașă și ar trebui să o folosim. Această șansă se numește Clotilde Armand. Iar sincronizarea Primărie – Corporații ar putea să se facă prin conceptul Open Space. Pe românește, să lucreze toți angajații într-o hală. Ar fi păcat ca doamna Armand să nu pună în practică această idee.

De la dumneai putem învăța și cum se construiește socialismul corporatist. Are doi oameni de încredere care lucrează în Cabinetul 1 al Primăriei și sunt exemple de devotament. Acești eroi de sacrificiu stau cu laptopurile pe jos, pe parchet, pe covor sau ce-o fi acolo (nu stăpânesc detaliile, fiindcă n-are nimeni tupeu să le facă o poză) și, dacă intri la doamna Clotilde, poți să-i calci, din greșeală, pe degete sau pe mouse.

Mai am o pildă de înaltă conștiință revoluționară. Doamna Clotilde vrea să vină cu echipa care a consacrat-o în mediul corporatist așa că, în ultimele zile ale anului 2020, se bârfește (dar eu nu cred așa ceva) că ar fi apărut un băiat care a zis „cine-i șef la nu știu ce departament? Tu ești? De azi io sunt!” I s-ar fi cerut actele și s-ar fi constatat că nu are cinci ani de muncă în administrația publică. Îți trebuie minimum cinci ani de experiență în domeniu pentru a fi angajat în primărie. Angajat, nu șef, angajat. Și atunci, destoinicul ar fi ripostat „îmi veniți cu de-astea ca să mă încurcați? Io sunt șef de azi!” Așa că și-ar fi tras un scaun lângă vechiul șef. S-a lipit de om și îi făcea marcaj ca Bumbescu.

De-aia îi iubesc pe useriști – pentru că nu știu ei multe, dar vor totul. Vorba lui Arghezi „să vrei peste mie, să poți până la șase”. Și mai am un citat, dar nu mai știu din cine. Era un text în manualul de română care se încheia cu o propoziție reverberantă: „de la comuniști am învățat cutezanța”. Și cutezanța s-a transmis peste generații.

Din păcate, există și cetățeni malonești, care n-o lasă pe Clotilde să muncească. Unul dintre ei mi-a scris așa pe whatsapp. „Clotilde ar fi dat ordin să nu se mai folosească, în primărie, cuptoarele cu microunde”. Dacă-i așa, eu o susțin pe Clotilde, pentru că eliminarea acestor cuptoare energofage reprezintă prioritatea Sectorului 1, nici siderurgiștii de la Reșița și Hunedoara nu fac o asemenea pagubă. Mai departe. „Și tot Clotilde a cerut să fie redusă căldura, în primărie, cu 50%, deși instituția are un sistem de termoficare aparte și nu se încălzește de la Termoenergetica. Dumneai vrea economie, chiar dacă a anunțat în ședință că are excedent financiar. Și atunci ce a fost criza gunoaielor? Și unde sunt bursele elevilor?” Astea sunt chitibușuri, răutăți gratuite. Clotilde ar merita să fie primar general. A zis Nicușor că va da 19 grade? Clotilde poate să vă dea și 16. Dacă se forțează, va da și 12. Va da și andrele să vă tricotați un jerseu.

Ultimele stiri

  • Plantele Care Vindecă Mintea: 7 Remedii Naturale Pentru Echilibru Emoțional
  • A fost semnat Memorandumul de Înțelegere între JP Srbijagas și SNTGN Transgaz SA – FOTO
  • „Conștient, nu dependent” – Fundația Dan Voiculescu a lansat campania națională antidrog la Școala Gimnazială Nr. 206 din București
  • Cartel Alfa: Nu vom accepta tăieri unilaterale care pun pe umerii angajaților din sectorul public întreaga povară a ajustărilor bugetare
  • BNS intră în stare de alertă față de măsurile Guvernului privind angajații din sectorul public: „La aproape 15 ani de la reforma toxică promovată în 2011 de Guvernul Boc…”
  • „40 de întrebări”-te duci la Rifai om, pleci meme pe TikTok
  • Aviația indiană în… alb și negru!
  • Proiect OUG: Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, prelungită cu trei luni/Se așteaptă decizia Guvernului
  • Persoanele vulnerabile ar putea primi un TICHET ELECTRONIC de energie, de la 1 iulie. Suma oferită LUNAR ca sprijin
  • Călin Georgescu a ajuns, vineri, la Parchetul General
  • Exit mobile version