Cauta

Intelectualii lui Băsescu au obligația morală să îl apere

Intelectualii lui Băsescu au obligația morală să îl apere - Ziarul National

1. Drulă – eroic în fața ziaricilor! „Ministrul X – remaniat! Trebuie remaniat și ministrul nu știu care! Da, îl remaniem și pe cutare!” Eu n-am glumit când am scris că doamna Armand este cea mai bună vorbitoare de limba română din USR. Un guvern se poate remania, dar pe un om n-ai cum să-l remaniezi decât dacă faci experimente pe el. Cum adică îl remaniezi? Îi tai nasul și i-l montezi între fese? 

2. Acum realizez că Lucian Mândruță era deștept înainte de a fi elevul lui Silviu Brucan. A mărturisit pe o centură de socializare că „din primele două filme Star Wars, văzute de minim (corect e minimum, n.m.) 10 ori fiecare, pe finalul anilor ’70, la cinema Luceafărul…” Eu sunt mai tânăr cu trei ani decât Mândruță și a fost suficient să văd o dată „Războiul stelelor” și „Imperiul contraatacă” pentru a-mi da seama că nu mi se adresează mie, ci școlilor ajutătoare. Și le-am văzut înaintea lui Mândruță, la Scala sau la Patria. Pe urmă ajungeau filmele la Luceafărul, unde mergeau bișnițarii de pe Lipscani și țăranii de oraș. La 12 – 13 ani, câți avea Mândruță la premiera Star Wars, ar fi trebuit să se ducă la alte filme, ca să nu ajungă în situații jenibile la 40 și ceva de ani. Concret, în urmă cu vreo zece ani, l-a prins nevasta că a înșelat-o și el se smiorcăia la televizor.

3. Am devenit prea suspicioși când vine vorba despre ucrainenii cu mașini scumpe, cărora vameșii le cotrobăie prin bagaje. Eu sunt convins că va apărea și unul care va spune „frați români, vă sunt recunoscător, am și io ceva pentru voi!” „Lasă vrăjeală, scoate banii!” „Ce bani? Io sunt un idealist și slăvesc România! În acest container v-am adus mormântul lui Aron Pumnul, profesorul lui Eminescu de la Cernăuți!”

4. Instanța a hotărât că Băsescu a fost turnător la Securitate. Poate n-a fost, poate a fost, dar pe vremea când încercatul matelot era președinte am învățat expresiile „să-ți dovedești NEVINOVĂȚIA în instanță” și „o hotărâre a instanței nu se comentează”. În orice caz, eu l-am votat (da, am multe defecte) pe Băsescu în 2004 așteptând altceva, nicidecum să fie ascultate telefoanele și să apară protocoale între instituțiile de forță. Președintele Băsescu a fost mai securist decât tânărul turnător Băsescu. Dar alta-i problema. Dacă sunt oameni de caracter, domnii Liiceanu, Patapievici și ceilalți odangii băsiști (operele lor se regăsesc în cartea „Împăratul cu șapcă, Regimul Băsescu și elitele sale” de Radu Călin Cristea) au datoria să-l apere. Când ești pe mână cu un om, te duci până la capăt. Te lepezi de el doar dacă e criminal, violator, pedofil. Și Băsescu nu e. Domnilor Liiceanu și Patapievici, fiți bărbați! Apărați-l pe Băsescu!

Ultimele stiri

  • Primar cu mandat scurt. Contează doar pentru (ne)încrederea în Bolojan
  • Alegeri în București 2025. Prezența la vot, peste 6%. Miros de gaze la școala unde a votat președintele Nicușor Dan
  • Criza apei potabile din Prahova. Furnizarea apei în Câmpina, întreruptă din nou, la 24 de ore după reluare
  • S-a deschis primul magazin robotizat din România. Unde se află şi cum funcționează afacerea care nu are nevoie de angajaţi umani
  • VIDEO Premierul Bolojan, huiduit la Târgul de Carte Gaudeamus. Românii l-au luat la rost: „Aveți bani de cărți? Noi nu mai avem bani de nimic!”
  • Ce manichiură se poartă în sezonul de iarnă 2025. Tendinţe şi culori
  • Lista completă a telefoanelor şi tabletelor Samsung care vor primi noi update-uri cruciale în luna decembrie
  • Horoscop – duminică, 7 decembrie 2025. Aspecte astrale de astăzi influențează deciziile profesionale şi relațiile
  • Alegeri locale parţiale Bucureşti 2025. Cum vor vota românii care au carte electronică de identitate pe care nu e trecut domiciliul
  • USR, USR, lipsa apei tot o catastrofă e! Cum a scăpat Bucureștiul
  • Exit mobile version