Domnul Sișu, un cântăcios rap din secolul trecut, a spus că a venit la mitingul împotriva restricțiilor „pentru că oricum o să murim și o să ne întâlnim cu Mihai Viteazu, cu Ștefan cel Mare, cu Horia, Cloșca și o să-mi fie rușine să mă uit în ochii lor.” Nu știu unde se vor întâlni. În Rai, în cartea de istorie sau într-o instituție unde toată lumea poartă cămășuțe. De forță. Sișu nu și-ar călca singur cămașa. Cred că i-ar călca-o colegii. În picioare.
În privința lui Sișu n-am certitudini, dar despre „colegii” lui știu câteva lucruri. Dacă România ar fi avut arhive, cronici, biblioteci, moștenitorii băieților de mai sus ar fi fost interfețe la retrocedări. Avem, totuși, și oameni de afaceri deștepți, care i-ar fi băgat pe urmașii statuilor în consilii de administrație. Industriașii de pe vremuri adunau în Consiliile de administrație politicieni, generali, profesori universitari și nume vechi, pentru prestigiu. Voi cita din cartea „Oameni cu joben”. „Fostul ministru de dreapta cu viitorul ministru de stânga stăteau alături și se sfătuiau care dintre ei ar putea interveni cu mai mult succes la Comunicații pentru obținerea concesiunii exploatărilor de piatră din Munții Măcinului, cine la Interne pentru pavajul Brașovului, cine la industrie și comerț pentru obținerea unei supracote de import de aparate radio din Statele Unite. Fierbeau toți în aceeași oală și erau mulțumiți că au cu ce-și plăti hotelurile, cu ce-și întreține automobilele, cu ce cumpăra blănuri și bijuterii amantelor și birouri unde pot plasa ca dactilografe sau ca secretare studentele cu care avuseseră aventuri trecătoare.”
„Oameni cu joben” este un roman de șantaj scris de Zaharia Stancu, publicat în 1941 și nereeditat de atunci. Industriașul Manolovici avea o fată iabrașă, pe care o curtau doi prozatori cam poeți la femei, Octav Șuluțiu și Anton Holban, iar ea se tăvălea cu Stancu. Zaharia Stancu era un țăran distins ca un lord, cu ochi albaștri și care șchiopăta ușor, ceea ce „îi dădea un aer sexi”, cum ar zice ziaristele de azi. În „Oameni cu joben”, Stancu a prezentat depravarea din familia industriașului (inclusiv scene de zoofilie) și pe urmă s-a dus la Manolovici și i-a cerut bani, ca să nu publice cartea. Manolovici l-a refuzat, dar se pare că a cumpărat tot tirajul.