Cauta

În armată nu se mai bagă bromură în ceai. S-a autodepășit Ciucă

În armată nu se mai bagă bromură în ceai. S-a autodepășit Ciucă - Ziarul National

1. E un film cu Robert de Niro, “Dincolo de limite”, în care un prozator-lumpen, jucat de Bradley Cooper, ia o pastilă-minune și i se schimbă viața. Scrie o carte în patru zile și devine milionar din alte afaceri. L-am văzut pe scriitorul Ciucă la Antena 3 (neapărat Sienen). S-a autodepășit. Sunt trei posibilități. În armată nu se mai pune bromură în ceai. A împrumutat ceva delicios de la USR. Ar mai fi “a apărut Ciucă într-o localitate din Oltenia. A fost ca la Maglavit. Îl privea lumea ca pe Petrache Lupu.” Așa a zis Mircea Dinescu. Petrache Lupu, înainte de epifanie, era mut. La viața lui, Dinescu a avut și figuri de stil mai bune. Oricum, e ponderat în comparație cu  C.T.Popescu. Tenismanul farfuriot a comparat-o pe Kovesi cu Nefertiti. Geme OLX de statuete cu ea.

2. “Dacă ați ajunge președinte, domnule Ciucă, l-ați lăsa pe Iohannis fără casa din Aviatorilor?” “Da.” “Ce ați păstra bun de la Iohannis?” “Sprijinul pentru Ucraina.” “Veți mai guverna cu PSD?” “Nu.” Toate trei răspunsurile pot fi rezumate în unul. “Da”, rostit la întrebarea “ca să ajungeți în turul doi, ați fi în stare să mâncați cretă în timp ce jucați macao pe porunci sub coada calului pe care stă Mihai Viteazu la Universitate?”

   3. “Sunt normal, am o familie normală.” Dacă va intra în turul doi, a sfeclit-o cu USR pentru declarația asta și îmi pare bine. Poveștile napoleoniene din “teatrele de operațiuni” nu le mai reproduc. În copilărie, la teatrul de operațiuni Țăndărică am văzut sforari cu mai mult obraz decât combinagiii din PNL.

   4.  Repet, mi-a plăcut Ciucă. A avut în program și glume. Semăna puțin cu Papaiani. În rolul lui Păcală. Fără să vreau, i-am făcut un compliment.

    5. Am lăsat pentru final burtiera Antenei 3 Sienen. “Nicolae Ciucă în dezbaterea istorică pe model american.” Istorică, fără îndoială. La înălțimea istorică pe care o atinge întâlnirea unui elev de nouă ani – care chinuie mingea de unul singur în dreptul bătătorului de covoare din spatele blocului, în timp ce răcnește “Maradona pătrunde în viteză spre poarta adversă”- și o pensionară cu spinarea încovoiată, care îi zice “du-te, mă, băiete de aici, că am venit să scutur persanul!” Iar modelul american e ăla din “B.D. la munte și la mare”, când și-a pus Trandafir prafuri americane în pepsi.

Ultimele stiri

  • Avertismentul specialiștilor. Energia produsă din gaze naturale, de 2,4 ori mai scumpă decât cărbunele
  • Turcia fierbe! Patronul lui Fenerbahçe, acuzat pentru trafic de droguri
  • Divizata UE trebuie să se extindă mai mult?
  • Am ajuns batjocura UE. Toate statele au votat pentru închiderea zootehniei din România
  • Scrisoare legendară de la Mauro Icardi pentru Hagi
  • Guvernul suspendă temporar interdicția cumulului pensie-salariu în Educație. Anunțul ministrului Daniel David
  • ”Nealinierea armată”, o cale mai bună pentru Ucraina?
  • Tinerii care schimbă viitorul României! Team Romania 2025: aur, premii internaționale și recunoaștere globală, iar acum membri în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Gențile de lux, investiții strategice
  • Lista spitalelor care vor asigura asistența medicală de urgență în perioada Crăciunului, în București
  • Exit mobile version