Nu sunt in masura sa-i dau vreun sfat Simonei Halep. Romania e plina de chibiti priceputi, care n-au ajuns pe locul doi sau trei nici in birourile lor, darmite in lume. Am vazut, insa, meciul Halep-Mladenovici. Mi-a placut si nu mi-a placut.
Mi-a placut cum isi foloseste Simona atuurile, compensand handicapul de inaltime. Loveste foarte puternic, apasat, acopera mingea, o ingroapa in terenul adversarei. Are picioare de fotbalist (nicio ironie, ma intereseaza sportiva, nu femeia), centru de greutate jos, mobilitate si viteza (de deplasare, dar si de reactie) extraordinare.
Nu mi-a placut ca se exteriorizeaza des, aproape in fiecare game. Lui Bjorn Borg nu i se misca un muschi pe fata, nu scotea un cuvant si ii innebunea pe toti. Simona da cu racheta de pamant ca McEnroe, dar ala blufa mult si a dominat tenisul cativa ani. Nervozitatea lui McEnroe era creatoare. Nervozitatea lui Halep e toxica, autodistructiva. Simona isi dezvaluie slabiciunile si isi consuma energia aiurea. Iar cand arunca ochii peste cap, ma face sa uit ca o stimez. Halep e un orizont de asteptare al Romaniei — o tara care n-a investit nimic in ea, dar asta-i alta discutie. Halep e o campioana autentica. Figurile de diva sunt pentru Alina Bica.