Zilnic vad, aud si citesc lamentatii pe tema caini, pisici, hamsteri, giboni. Cata duiosie, cata avere sufleteasca! Nu sunt sadic, n-am schilodit necuvantatoare cand eram mic. Imi sunt indiferente. Sigur, dupa unele animale ma topesc. E vorba despre pui, vita si peste. Cand mi se aduc in farfurie, la restaurant.
Dar m-am saturat de golancile care apar la televizor si le sar inimile din sutiene cand vorbesc despre pisicute si catelusi. Lor ar trebui sa le para rau, in primul rand, de barbatii pe care i-au curatat. Oameni mai mari decat mine au gandit si mai transant. Iertati-ma ca am folosit cuvantul „transant”.
A picat in context din intamplare. Amintiti-va de Caragiale, cu al sau „Bubico”. Vroia sa-l vada manusi, cata cruzime! Sau de episodul relatat de Marin Preda, in „Viata ca o prada”. Prozatorul se afla la o casa de creatie si il enervau potaile care schelalaiau, de nu se putea dormi din cauza lor, dar mai ales „milosii” care le hraneau. Intr-o noapte de iarna, a iesit din odaia lui si a batut javrele cu alpenstocul. A doua zi dimineata, zapada era insangerata. Venisera lupii. „Cateaua cea grasa” disparuse. Preda banuia ca au mancat-o fiarele padurii, povestind ca „radeam in hohote”! Vaaai, ce act criminal! Nu prea sunt de acord cu atitudinea si reactia celui alintat Monser, dar ma bucur ca am oripilat prefacutele care au posete din piele de reptila. Bineinteles ca vacile pe tocuri vor servi replici gen „cine nu iubeste animalele, nu iubeste nici oamenii” sau „ce privire inteligenta are cainele! Si ce fidel e!”.
Am raspunsuri si in aceste cazuri. Pot si eu sa spun ca „aia care iubesc cainii si pisicile o fac pentru ca nu sunt capabili sa se apropie de oameni” si ca „dulaul se uita cu multa caldura in ochii stapanului pentru ca e escroc si spera sa primeasca mancare si diseara”.
Din volumul in pregatire „Sictir, bagabontilor!” (II)