Mi-am botezat fetita, la Constanta. Petrecerea a avut loc la restaurantul lui Serghei Mizil, din Mamaia. M-a onorat cu prezenta si Hagi. S-a simtit bine, a stat pana aproape de miezul noptii. Iar spectacolul l-a asigurat, ca intotdeauna, Serghei. Invitatii, mai ales tinerii si copiii, doreau sa se fotografieze, normal, cu Hagi.
Mi-era jena sa-l tot deranjez — „Gica, fa o poza si cu el!”. In prima ora, s-a ridicat de vreo 30 de ori. Dan Dumitrescu, vecinul lui de masa, l-a rugat sa nu se supere, „fiindca pe oameni ii emotioneaza prezenta ta, vor sa aiba o amintire cu tine!”. Foarte senin, Hagi a povestit o intamplare. „Cum sa ma supar? Jucam la Barcelona. Nu-mi iesise un meci, un antrenament, nu mai stiu. Un suporter m-a rugat sa-i dau un autograf. Eram prins cu ale mele, nervos si am trecut pe langa bietul om. Cruyff a vazut scena si m-a luat deoparte. «Gica, omul acela ar fi fost mandru sa-si lumineze saracia cu semnatura ta! Ai ranit un om care te iubeste!». Atunci am inteles cat de mult reprezinta suporterii. N-am mai gresit fata de ei niciodata”. Asta inseamna civilizatia Barcelona, institutia Hagi si fotbalul transformat in terapie sociala.