Hagi

Hagi – longevitate la nivel înalt.  A jucat la primul turneu final în 1984 (Euro din Franța) și la ultimul în 2000 (Euro din Belgia și Olanda).16 ani! Așa ceva nu s-a văzut decât la Elisabeta Lipă, la Lia Manoliu și la Ivan Patzaichin. Dar acești mari sportivi s-au distins, din păcate, în discipline fără spectatori. Se scria despre ei o dată la patru ani. Hagi -talent și consecvență.

Presa sportivă din România – un exemplu de inconsecvență scârboasă. Ce fac acum zdrențele de ziarici care îl elogiau pe Hagi, în urmă cu o lună, când a luat campionatul? Îl înjură. În iunie, îi dădeau lecții lui Gigi Becali, îi spuneau ce bun e Hagi. Și e.

Nu degeaba i-am botezat eu pe ăștia „numărători de cornere”. Expresia mi-a fost furată. La fel cum s-a întâmplat cu „ziarici” și „cântăcioși”, cuvinte pe care le-am băgat eu în limba română, dar le folosesc toți panaramezii.

Cel mai mare fotbalist român și-a riscat toți banii câștigați în Occident, investindu-i în trosbalul românesc, dar e înjurat în țara în care bagabonții fură de la Stat și fug în Occident.

Aceasta este țara în care peneliștii și pesediștii și-au angajat copiii în structurile bugetare, iar acești trădători și trotinetari parțial eclozați s-au făcut useriști.

Aceasta este țara în care fiii de securiști și de odangii ceaușiști fac anticomunism la seral.

Aceasta este țara în care numărătorii de cornere au aplaudat mizeria din martie 2014, mai exact de pe 4 și 5 martie 2014, zilele în care a fost distrus fotbalul românesc.

Aceasta este țara în care cel mai iubit sport a fost dat pe manichiura unora care nu se pricep la fotbal, în vreme ce Hagi a construit un stadion din banii lui. În spatele unei tribune e Autostrada Soarelui, iar din cealaltă ai perspectiva Lacului Siutghiol. Acolo era un deșert, dar nu cultural. Un deșert-deșert, o tarla neonorată nici de bălării, un sol crăpat și rodnic doar în siluete de fum. În acel pustiu fierbinte (de sub pământul Dobrogei începe focul Orientului), Hagi a ieșit de două ori campion al României.

E simplu să-l înjuri pe Hagi. Ca să arăți cât ești de mic. Un strivit într-o armată formată din milioane de nimeni.

Zdrențe de ziarici! Hagi v-a zis în 1998 că aici se va ajunge. Eu v-am anunțat din 2014, numărătorilor de cornere! M-a dat în judecată Burleanu și ați ținut cu el. Acum ați prins tupeu să-l înjurați pe Burleanu. Motive ar fi, dar nu le aveți voi. Acesta e fotbalul lui Burleanu și al vostru.

 

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
3.266 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger