Un personaj tragic si exaltat din interbelic spunea ca democratia e domnia plebei si a bunului plac.
La „Gazeta Sporturilor”, democratia merge pe traiectoria definitiei de mai sus. Ziaristii pe care Ioanitoaia i-a alfabetizat la locul de munca, iar Tolontan i-a otravit deontologic, polemizeaza cu Ioanitoaia, ca doar suntem la „Cuvantul” lui Nae Ionescu sau la „Facla” lui Vinea, nu la o publicatie de numarat cornere. Din aceste ratiuni elitiste, cel mai important ziar de sport de la noi n-a publicat, in ziua meciului cu Muntenegru, clasamentul grupei in care se face de ras Romania. Important e ca la GSP functioneaza democratia. Important e ca „eu ma voi bate pana la ultima picatura de sange pentru dreptul tau de a ma contrazice”, acesta fiind citatul – arsenic din Ion Ratiu, cu care ne asasineaza Tolontan de vreo 15 ani. Dar si mai important e ca pisicherul speculativ Iancu Ratiu, pe care eu l-am votat in ’90 si sunt mandru de asta, a ciupit dintr-o maxima a lui Voltaire – „iti resping opiniile, dar ma bat pentru dreptul tau de a le exprima”.
Totusi, democratia face si ordine. Zilele trecute, in emisiunea lui Rares Bogdan, am fost in studio cu niste ziaristi foarte buni si cu Dadi Graur. Se discuta despre Ciurli Burli de la FRF, iar Graur venise cu misiunea de a-l apara. In prima ora a dezbaterii, n-a apucat sa deschida organul emfazei gratuite, adica gura. Nu s-a intamplat asa din vina lui, sa nu fiu rau. Cu aerele sale de Balzac care nu stapaneste dativ – genitivul (a zis, intr-o alta emisiune, „echipa Coastei Ricii”), Graur ne privea din vazduhul unui academism deloc ereditar. Nu si-a notat nimic, n-a butonat telefonul. Dadi era pe piedestal. Cand i-a venit randul sa ne uimeasca, a zis ca „problema e ca, dupa revolutie, nu s-a mai investit in copii si juniori”. In acel moment, superlativele „extraordinici” si „extramorocar” si-au luat limba in gura! Atat a putut sa produca Dadi intr-o ora (si intr-o viata): „greaua mostenire”. In locul lui, in timp ce perorau ceilalti, as fi luat un pix si o foaie. Chiar daca n-as fi avut vreo idee, as fi frecat pixul de hartie pana se electriza si garantez ca, intr-o ora, as fi scos ceva bun din mine. Vazand ca lumea din studio zambeste cu ingaduinta, Dadi a parasit emisiunea, in prima pauza publicitara. Desi in ochii multora eu sunt o bestie, aflati ca mi s-a facut putin mila de el. N-a plecat invins. Infrangeri suferim cu totii. A plecat strivit. Dar cred ca si-a revenit repede si s-a justificat in fata comanditarilor: „io sunt un om superior, nu merita sa-mi mai pierd vremea cu vagabonzii aia!”
Toata propaganda federatiei o ia de la Burebista si mananca bors despre „greaua mostenire”. Petre Roman a lansat moda asta, in ’90. Dar el macar a fost original. De atunci, abuzeaza de „greaua mostenire” toti politrucii. Foarte grea mostenire a primit Ciurli Burli! Sase milioane in cont si inca vreo trei in contracte in derulare, cladiri moderne precum Casa Fotbalului si bazele de la Buftea si Mogosoaia, plus Piturca pe banca nationalei, un antrenor care ne-a calificat la Euro cu fotbalisti de valoarea celor de acum, obtinand victorii de autor in deplasarile din Grecia si Finlanda, pe care nu le-am batut acasa, fara Piturca. Nici domniile fanariote efemere n-au lasat in urma o catastrofa precum cea produsa de Ciurli Burli. A fost un prapad – blitz, un fel de Uraganul din Saint- Martin. Si pentru ca viata e ironica, am aflat si eu, acum vreo trei zile, citind romanul „Enigma din Strada Presei”, de Mihnea Gheorghiu (un comunist, un comunist, atacati-l de pe pozitia „Analfabeti din toate tarile, uniti-va!), ca francezii folosesc expresia „L’ete de la Saint – Martin” in sens de „ultimele zile de vara”.