AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisGolan de salon, golan de onoare

Golan de salon, golan de onoare

1. E o diferență uriașă între golanii de caracter și golanii care sunt lepre. Lăsați Dex-ul, că nu cunoaște Dex-ul subiectul ăsta! Obreja a fost un golan de caracter. Golan de onoare. Golan de salon. Golan care nu trădează. Și pentru că n-a trădat, a pierdut, într-o țară în care câștigă leprele. 

 2. Obreja n-a avut voie să se trateze în străinătate. Pentru alții s-a insistat, în 2015, să nu fie tratați în România.

3. Niște bani europeni s-au dovedit mai importanți decât un român care a fost vice-campion european.

4. Obreja a plătit pentru Gala Bute, organizată de Elena Udrea. Pe vremea lui Ceaușescu, Udrea ar fi ajuns șefă de alimentară. În România lui Băsescu, a urcat până la rangul de tovarășa Vuitton. Dar aș prefera să organizeze Elena Udrea, încă o dată, Gala Bute,  decât să aibă useriștii grijă de spitale.

5. Pe mulți dintre atleții deontologelii din Piața Victoriei i-a ținut Udrea în poșetă până în 2014. Aghiotantul Breazu le impunea meniul șefilor de sală de la televizii și agenții de știri.

 6. Deși se îmbrăca, mai ales în primii ani de celebritate, atât de strident încât compromitea brandurile, pe Udrea a dus-o mereu mintea. Dacă nu era incultă și lacomă, Nuți ar fi ajuns președinte sau premier. Funcția de primăreasă la sectorul 1 era mică pentru figurile ei. Oricum, Udrea s-a autodepășit. Țăranca din Buzău e mai doamnă decât sperietoarea de culori din arondismentul în care gunoiul face prozeliți pe trotinete.

7. Bietul Obreja s-a zbătut pentru Gala Bute. A încercat să-i aducă la București pe Hollyfield, pe Lennox Lewis (campioni mondiali la categoria grea) și pe Don King, șmecherul numărul unu al boxului mondial din ultimii 40-50 de ani. Dacă în căciula aia de bani a încăput și freza lui Don King înseamnă că Obreja a fost un manager bun. Până la urmă, a renunțat la ideea de a-l aduce pe Don King. Foarte bine! Rudel a scăpat mai ieftin. Și nu mă refer la niște bani, ci la niște ani.

8. De 34 de ani vorbim despre democrație. Din 1989 până în 2023, am avut democrație totală, nu democrație pe bucăți, cel mult 15 ani. Între 1993 și 2008. Până în ’93, Iliescu a ieșit președinte de două ori. Cu mineriade și acces blocat la informație. După 2008 s-a macoveizat România. Fac o paralelă între Gala Hagi și Gala Bute. Hagi e un sportiv mai mare ca Bute, meciul lui de retragere n-a fost pe bani publici, dar mă bucur că Gala Hagi a avut loc în 2001.

 

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
3.149 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger