1. Duminică, în Elveția s-a organizat un referendum și alegătorii au votat interzicerea purtării voalului islamic (burqa sau niqab) care acoperă chipurile femeilor. În 2009, elvețienii au făcut alt referendum, în urma căruia s-a interzis construcția de minarete. Pe elvețieni nu-i interesează părerea mea, așa că nu mă bag. La fel a procedat și presa internațională. Dar cine credeți că a luat atitudine? Fundamentaliștii anticorupției de la noi, apologeții valahi ai Gretei Thunberg (ecologia e un pretext pentru a dinamita istoria), salamandrele oengiste de după Colectiv. Mai pe scurt, globaliștii de mămăligă. „Dom’le, votul din Elveția e un pretext pentru apariția unor noi partide naționaliste în toată Europa!” Copii, încercați să fiți mai inventivi! Ceea ce faceți voi nu se cheamă sincronism, ci slugărnicie. Rudimentarilor! Aveți nivelul cultural al panaramezilor care nu spun că au fost la ciordeală în Italia sau în Spania. Ei zic „am fost pe Italia, am fost pe Spania.”
2. Rămânem „pe Elveția”. Am scris, ieri, despre atacul asupra Ambasadei României din Berna, din 1955. Sculptorul Oliviu Beldeanu, liderul rezistenților anticomuniști, a fost atras în Berlinul de Est (încă nu se ridicase Zidul), unde l-au capturat Securitatea și Stasi. Beldeanu a fost adus în România și împușcat la Jilava. Am date noi. Inițial, elvețienii l-au condamnat pe Beldeanu la patru ani de închisoare. Și a executat vreo doi. Iar flecuștețul de pedeapsă i-a enervat pe comuniști. Printre cei care l-au capturat pe Beldeanu s-au numărat Nicolae Doicaru și Aurel Moiș, șefi adjuncți la DIE. Pacepa era insignifiant în acel moment. Aurel Moiș a locuit în Piața Amzei, lângă Ambasada Franței. Și Doicaru, și Moiș au murit. Doicaru în 1991, la o partidă de vânătoare. Reprezentantul presei române la procesul din Elveția a fost Octavian Paler. În „Scânteia” a apărut următorul text (nesemnat, nu mă aventurez să susțin că e al lui Paler): „Oblăduirea de către o serie de guverne din occident a trădătorilor de țară care s-au făcut vinovați de crime împotriva poporului nostru este o expresie a politicii agresive, războinice, duse de cercurile imperialiste. Acești trădători de țară sunt stipendiații faimoaselor fonduri pe care guvernul SUA le pune la dispoziție cu atâta cinism în slujba acțiunilor îndreptate împotriva țărilor democrate. Din rândul lor sunt recrutați spionii și diversioniștii-elevi ai școlilor criminale organizate de serviciile de spionaj ale țărilor imperialiste. Dintre ei sunt selecționați bandiții parașutați pe teritoriul țărilor democrate…Dintre ei au fost aleși și ucigașii care au atacat legația română din Berna.” Ce reținem noi de aici? Că toate regimurile au folosit expresia „țările democrate.”
3. Nu vreau să vă las triști. A lansat Smiley o piesă. „Lodi dodi vida-i loca,/ am un feeling în papile, e dulce vraja/ și parcă îmi pierd capul cu tine de tot, dar/ Tu îți pierzi, baby, capul ca Maria Antoaneta.” Capodopera se intitulează „Lasă inima să zbiere!” Smiley, acest Robespierre pe trotinetă electrică, a revoluționat cardiologia.