Un DJ suedez a mixat la Neversea maneaua „Așa sunt zilele mele”, a lui Adi Minune. Toată presa în delir! „Ce știre!” Ce știre? Am eu povești mai tari.
În week-end, Constanța a fost plină de nemți și englezi adolescenți, te simțeai ca în Tenerife. Băieții aveau bocanci în picioare, iar fetele erau grase. Cu cât era una mai grasă, cu atât avea mai mulți pretendenți. Cea mai curtată grasă cântărea 120 de kile (la dietă) și se afișa cu tanga și bluză transparentă, ca ținută de seară. Grasele la un chintal se descurcau și ele destul de bine. Când am văzut-o pe Grasa number one am crezut că e plină de bani, așa mi-am explicat succesul ei. Pe urmă au apărut Grasa 2, Grasa 3, Grasa 4, Grasa 12, Grasa 15. „Bă, lasă-mă dracu’, n-or fi toate milionărese!” Nu. Așa arată noul succes feminin.
Câteva fraze și despre copiii și adolescenții noștri, că doar s-a făcut Neversea și pentru școlari – până la nouă seara. Am mai scris că românii sub 35 de ani nu mai au adjective. La ei, e OK sau nu-i OK. Lucrurile au evoluat. Cei sub 15 ani sunt toți mofturosi și orice ii întrebi răspund așa: strâng pumnul, cu degetul mare în jos, și zic „dislike, dislike!” Din zece vorbe, șase sunt „dislike”. Iar adolescenții și mai ales adolescentele funcționează pe baza de „no way”. Mai stai? No way. Mănânci? No way. Vrei nu știu ce? No way. Ești proastă? Every day.
La Neversea a venit și un antreprenor din Basarabia. Probabil că ați observat că azi nu se mai spune patron, ci antreprenor. Orice chioșcar e antreprenor. Băiatul din Moldova de peste Prut e puțin mai mult decât un antreprenor. E un fel de minioligarh gipsy. Niște prieteni de-ai mei au fost la o nuntă, unde minioligarhul era socru – mare. I-a instruit de la început. „Nu vă luați de femeile cu fuste înflorate, din partea dreaptă a sălii. Nu o să vă bată bărbații lor. O să vă bată ele, că altfel le bat bărbații acasă. O vedeți pe-aia, cea mai frumoasă? E nepoata mea. Are o lamă sub limbă.” Ai mei ce să facă? Și-au zis „hai, Gogule, să dansăm și noi pe lângă nuntă!” Dar minioligarhul gipsy și-a respectat invitații de la București. Le-a dat un fel de badigard ofilit, leit Colea Răutu în filmele cu haiduci. Ai mei – cu glume. „Ne-a amenințat rusul ăla, cu cuțitul!” „Chemați-l încoace, că-l tai cu cuțitul lui!” „Dar văd că ai și pistol. Tragi cu el?” „Dacă șeful a zis să am grijă de voi, trag și cu pistolul, că doar nu-l plimb ca pe cățel!”
Fiecare generație are un festival Neversea. Cel mai izbutit Neversea l-au făcut Nichita Stănescu, Grigore Hagiu și sculptorul Mircea Ștefănescu, în urmă cu vreo 50 de ani. Au băut pe malul lacului Mogoșoaia și au plecat la Mare, cu trenul. Poetul Grigore Hagiu a dormit tot drumul. La Cernavodă, pe pod, Mircea Ștefănescu a crezut că dorobanții de pe statuia făcută de un francez dau din cap și-l salută. Imaginea asta am furat-o de la Neagu Rădulescu („Turnul Babel”). Trenul tâgâdâm, tâgâdâm, se zdruncina, se zdruncina, paharele se clătinau (am uitat să scriu că erau la vagonul restaurant), iar Mircea Ștefănescu i-a dat chelnerului o comandă care a făcut carieră în anecdotică: „fii drăguț, scoate-ne și nouă o masă pe terasă!” Ospătarul – bun și el, școală veche. „Stați puțin, să trecem podul!” Ajunși la Constanța, s-au dus la Cazino. Briza l-a trezit (cât de cât) pe Grigore Hagiu, care se trăgea din neam de boieri. S-a uitat la Mare și a spus „să aud io că vă mai luați vreodată de Carol al Doilea! El s-a ocupat de salba de lacuri din jurul Bucureștiului, uitați-vă cât de frumos arată!”
