AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisGata, vine vaccinul, ne-am scos!

Gata, vine vaccinul, ne-am scos!

1. Transmitem și noi de pe front așa cum putem, exact cum a făcut fata aia de la Digi, care se ferea de bombe când treceau bicicliștii pe lângă vesta ei antiglonț întinsă la uscat pe carosabil. Avem o tradiție în sensul ăsta. Dar era apanajul oamenilor de talent, ceea ce nu e cazul la Digi. Cel mai mare reporter de război a fost Geo Bogza. Mihai Beniuc a susținut că Bogza trimitea din Franța, în 1937, corespondențe de război despre războiul civil din Spania. Alți mari corespondenți din străinătate au fost Fănuș Neagu și Ion Băieșu, care au povestit ce se petrecea la campionatul mondial de fotbal din Anglia (1966). Ce n-a aflat lumea e că Fănuș și Băieșu nu erau pe stadion, la Londra, ci la hipodromul din Paris. Oamenii ăia știau să scrie, talentul îi salva în orice situație. Pe eroina de la Digi și pe panaramezii din Piața Victoriei îi îngroapă ridicolul. 

2. Ozenistul cu gecuță de fochist C.T. Popescu a fost chemat la Comisia de Discriminare după ce i-a comparat cu teroriștii pe ortodocșii care s-au dus la moaștele Sfintei Parascheva. Ha, ha, ha și hi, hi, hi, poate ați uitat vremurile în care marțianul cu chelie se credea bossulache peste toți redactorii șefi și voia să fie mai șmecher decât mogulii pe banii mogulilor, așa că îi chema pe angajații altor trusturi ca să îi judece el la Clubul Român de Presă, cenzură și reclamă de la Stat. În urmă cu vreo trei săptămâni, iar s-a trezit dând lecții. Zicea ceva despre reclama care nu trebuie să influențeze conținutul. Niște domni care au lucrat cu el la „Adevărul” mi-au zis cam cum livrau CTP și Tinu conținut la fosta „Scânteie”. Nu aveai voie să scrii despre o firmă de computere cu trei inițiale, iar numele lui Taher nu apărea deloc. Poate m-au mințit. Poate nu.

 3. Gata, vine vaccinul, ne-am scos! Trebuie să mai luăm măcar 27 de milioane de doze. Cererea e uriașă, deja s-au format cozi, ar fi bine să aducem măcar 30 de milioane, ca să le ajungă și celor care au murit în Primul Război Mondial. Dacă nu te vaccinezi pierzi medalia de la Mărășești. Sper să se facă vaccinarea ca data trecută. Useriștii să se bage prin față, că doar sunt „esențiali”. În tura a doua – cei cu trei doze, fiindcă ei au experiență.

 

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
2.186 afisari

10 COMENTARII

  1. Nici macar trotinestii useristi nu mai au curajul sa se vaccineze. Ca le face tortineta AVC.

  2. Spotmedia . ro , astazi , 24.10.2023 , ora 14:57 , articol de Ioana Ene Dogioiu : ” Regulile si dacii liberi . CAZUL CILEACU ” .

  3. Jale mare printre #rezist. Dumnezeul lor, Digi24, s-a mai făcut încă o dată de rahat. Dar tot degeaba. Capetele lor de tablă nu-s atinse de niciun tremur.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger