Il stiti pe Garcea, Mugur Mihaescu, olteanul ala de ras rupestru. Fiindca marteleaza, prin asociere cu zona, memoria lui Amza Pellea, nu l-as primi la Bailesti nici daca ar sosi intins pe un pat cu matraguna si avand ca antemergatori niste cai mascati.
Daca ar fi dupa mine, l-as caza intr-o cusca a bancurilor proaste, pe care as pune placuta „Prostul gust la el acasa”. Dar glumaretul toxic si de prisos nu vrea sa stea in locuinta zoologica. Mai nou, bancuristul scremut se crede miez, investitor, persoana influenta in centrul istoric al Bucurestilor. Are idei, opinii, initiative. Doaaamneee, de aia a scris Matei(u) Caragiale „Craii de Curtea Veche”!
Na, ca s-a reincarnat Pasadia intr-o chelie impermeabila la ganduri! Nu vreau sa jignesc pe nimeni, insa mi-e greu sa ma abtin. Toti cei care au zambit macar o data la artificiile satirice ale lui Garcea sunt complici la imbogatirea acestei vietati hlizite. Saltimbancul devenit celebru datorita insanitatii „Vacanta Mare” a dus la nivel de fenomen national hazul de baraca in care pehlivanelile sugubatului put mai rau decat carnatii din fasolea incalzita pe resou. Dupa ce ca reprezenta un parastas al umorului, Garcea incearca acum sa se faca remarcat si in calitate de coliva a afacerilor.
Din volumul “Miorita si cantaciosii”