1. Vin vremuri grele. Fiul lui Soros nu-i băiat serios. Și o dă în bălării, nu-mi place deloc. Nonagenarul Soros îi șpăguia cu eleganță pe incoruptibilii din România. Am auzit că ăsta micu’ vrea să-i abandoneze pe justițiarii de sinecură. E un tânăr lipsit de maniere. Nu poți să lupți cu stomacul gol împotriva corupției. Și nu te porți așa cu deontologii de cașcaval. Să presupunem că apare un alt Soros, dar pe invers. Punem pariu că îi vedem pe toți echidistanții susținând AUR?
2. E jenibil ce se întâmplă când moare câte un ziarist. Toată lumea povestește ce coleg bun era, la ce ziare sau televizii a lucrat, în loc să-i cinstească memoria prezentând niște texte de-ale lui. Dacă le-a scris. Coleg bun e și frizerul, coleg bun e și mecanicul auto. Știți de ce sunt uitați cei mai mulți ziariști? Pentru că n-au avut nicio întâlnire memorabilă cu hârtia.
3. Am văzut o înregistrare cu primarul Piedone. Îi povestea domnișoarei Denise Rifai că dumnealui a cunoscut foarte multe fete în tinerețe. Da, și toate erau campioane de atletism. Adică fugeau de el. Când venea gagicarul Piedone pe Litoral, îl refuzau și vânzătoarele de porumb de pe plajă, nedreptățindu-l, fiindcă nici el n-avea bacalaureatul. Dar le-a cunoscut, le-a dat bună ziua? Atunci poate să le treacă în carnețelul de bărbat irezistibil.
4. Cei care vor să-l dea jos pe Piedone (din funcția de primar de sector) sunt deplorabili. Sau parșivi. Lăsăți-l acolo, că-l faceți martir și ne trezim cu Piedone primar general! Eroul de abator transformat în edil slim fit are locul lui bine stabilit la periferie. Legea și „calea cea bună” s-ar putea să-l aducă pe Calea Victoriei. E foarte sigur pe el pentru că așa sunt toți ignoranții. Știu, România e sătulă de birocrați și are dreptate. Piedone, însă, e om de teren pentru că a fost un elev sârguincios doar în recreație.
5. Foarte multe țări s-au dezvoltat datorită digitalizării. Pe noi, digitalizarea ne-a făcut să nu mai vedem dincolo de ecranul telefonului. Și avem șocuri când suntem nevoiți să ridicăm ochii. Nu vin cu nimic nou când scriu că România adevărată funcționează pe schema „a murit cutare. Câți ani avea? 94. Putea să mai trăiască. S-a prăpădit și un vecin. Câți ani avea? 21. Atâtea zile a avut.”
