De cand revistele culturale au ajuns hainele vechi ale presei, cronica literara a incaput pe mainile unor dudui, care la scoala inmulteau categoria ochelarista clasei.
Ocolite de baieti, dar frecventate de vocatia clevetelii, complexatele cronicarite (sau cronicarese?) vor sa dezvolte o directie artificiala, imbinand parada de noutate prost asimilata cu barfa si interesul. Recenziile acestor domnite cu imaginatie sfredelitoare, de fochiste, sunt un fel de polite fara acoperire, functionand dupa principiul „Rotii” din intreprinderile ceausiste: „lauda-ma tu acum, ca peste doua saptamani ii vine randul vecinului tau de dormeza, handicapuri si aspiratii”.
Cand scriu pe bune, lucru care se intampla rar, ele practica mahalagismul inalt. Noi intelegem, pana la un punct, ca individele se jertfesc pe altarul literaturii pentru ca le provoaca migrene oglinda, dar le rugam pe aceste toape frustrate care au pipait aerul orasului din balcon (cine sa le invite la restaurant, bar sau discoteca?), sa ne scuteasca de izmenelile lor de incubator literar.
