1. Am auzit că iar vor fi răsucite manualele de istorie. Se întâmplă cam din două în două generații. Toată istoria învățată la școală este despre vinovați. Ceaușescu, de pildă, își alesese cinci – șase eroi, iar restul erau vinovați. În noile manuale, va scăpa neterfelită doar perioada interbelică.
Ce avea în plus perioada interbelică? Stil. Haine făcute de coupeuri, nu de chinezoaice care lipesc etichetele brandurilor. Și muzică pariziană, nu rockereală în engleză. Și corupție fără anticorupție. În interbelic a fost cea mai mare corupție, citiți romanele epocii, dar era o corupție de clasă. Corupție pe toate palierele Statului, inclusiv în instituțiile cu menire coercitivă. Un om de decizie se mânjea o singură dată. Și pe urmă își cumpăra conac cu heleșteu, își făcea colecție de artă și o bibliotecă numai cu volume îmbrăcate în piele. Azi, bărbații, chiar și cei culți și bogați, umblă vara în blugi.
2. Am scris (și mi s-a reproșat) că fotbalagiii români de după 2014 nu pot fi nici copii de mingi pentru Cristiano Ronaldo și Messi. Cu altă ocazie, am susținut că ei nu sunt fotbaliști, ci călușari. Atunci am greșit. Călușarul avea un rol important în piesa folclorico – estivală montată de Ceaușescu pe Litoral. Când se termina spectacolul la restaurantele cu profil rustic „Vatra” din Mamaia, „Calul Bălan” din Neptun sau „Nunta Zamfirei” din Eforie Nord, călușarii se înhămau la căruța cu flori, invitau nemțoaicele și suedezele de la mese și le plimbau pe scenă în atelajul tradițional. Pe urmă se împrieteneau cu ele (nu intru în amănunte, fiindcă e prea cald) și făceau un trafic frumos de valută. Fotbalagiii de azi n-aveau loc nici la „Brâulețul” maestrului rapsod Gheorghe Parnica. Se rupea „Calul Bălan” când cânta Parnica „Ocheșică-i dobrogeanca mea!” Era și o vorbă printre bătrânii fotbaliștii ai Constanței, care jucau tenis cu piciorul în fața Hotelului București (Iaki de azi). Cu tupeul meu, întrebam: „bre, joc și io?” „Unde să joci, mă? Du-te, mă, la Brâulețul, la Parnica!”
3. Din păcate, și presa moare ca fotbalul. S-au dus foarte mulți ziariști care nu împliniseră 50 de ani. Și moartea oricui e despre egoismul din tine. Discuțiile sunt așa: „io stau bine cu inima, mi-am făcut EKG. Mortul era gras? Nici nu mai mănânc diseară”. Ziariștii au ajuns să considere că fiecare zi în plus e o victorie.