Nationala Romaniei nu cunoaste drumul spre careurile adverse, dar va ajunge in Franta, la Campionatul European al refugiatilor. Tinand cont de ritmul alert in care se joaca, Omar Sharif si Gaddafi vor fi golgeterii competitiei, iar „Balonul de Aur” il va lua Baiazid.
In astfel de situatii, ziaricii se invapaiaza, li se urca fosforul prostiei la mansarda si mazgalesc prostioare gen „vom merge la turneul final!”. Acest plural nu ma include. Eu am fost in Franta in ’98, cu Hagi. Franta inca era demna, 14 iulie insemna mai mult decat Ramadanul, se platea in franci – bancnote frumoase, fosnitoare, cu personalitate.
Azi, este prima data cand ma bucur ca bolsevicul updatat Ciurli Burli a ascuns posterul cu filarmonica lui Hagi in spatele unui dozator cu sucuri toxice. Hagi n-avea ce cauta printre neopolitruci corporatisti si fotbalagii eunuci. Cu cat e adversarul mai idiot, cu atat le e mai greu sa marcheze. Daca nationala de la Euro ’84 sau din America ’94 intalnea Ungaria si Grecia de acum, le batea cu 7 sau 8 la 0, fara ca Hagi, Camataru sau Raducioiu sa-si propuna sa inscrie. Ii scoteam golgeteri pe fundasii centrali. Gino si Prodan ar fi marcat fiecare cate doua goluri pe repriza.
Keseru, Budescu si ceilalti refugiati in antifotbal ne vor reprezenta, asadar, la Europeanul arabesc. E posibil sa si castige un meci, daca adversarii isi vor da cateva autogoluri. Am o rugaminte, totusi! O adresez inevitabililor ziarici. Nu le mai ziceti „tricolori” acestor panaramezi imbracati in tricouri Voma (cumva Joma?). Nu sunt tricolori, sunt curcubeici, sunt o paleta larga de prostie, sunt o diversitate, sunt ca orientarea – nu precizez care – lui Ciurli Burli. Ei ar merita sa poarte echipamentul piticilor de la circ, iar cand le vine o centrare, ar trebui sa strige in tribuna „nea Ciurli, imprumuta-ne ochelarii matale, ca sa dam cu capul!”.