AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisFlurona sau sindromul "S-au unit Bruce Lee și Jackie Chan"

Flurona sau sindromul „S-au unit Bruce Lee și Jackie Chan”

1. Ne-am pricopsit cu Flurona, adică gripa strămoșească și Covidul în același timp. În medicina avansată, chestia asta se numește sindromul „S-au unit Bruce Lee și Jackie Chan”. Patronii de la Paris Saint Germain se simt depășiți cu Messi și Mbappe în aceeași echipă, așa că pe guturaiul ăla de Neymar vor să-l dea afară. Iar în medicina din Centrul Vechi, Flurona înseamnă „și drogat, și pe trotinetă”. Pentru Flurona nu mai merge cu vaccinul în braț, „la chiuvetă” (în sudul României), în prosop (în Ardeal) sau pe lângă mână (s-a practicat în Germania). Pentru Flurona – vaccin în picior. Singurul om care poate să faulteze Flurona, cu niște vaccinuri de la Cannavaro și Materazzi în sus, este soțul Ursulei, nea Ursulache, acest Infantino al Big Pharma. 

2. Eu sunt om serios, fac ce spun medicii. În urmă cu doi ani, 80% dintre medici erau provaccinare. M-am vaccinat. Azi, 80% dintre medici sunt împotriva vaccinării. Iar la întrebarea „care e mai periculos pe termen lung – Covidul sau vaccinul?”, se merge pe 50 – 50. Eu n-aș fi așa sceptic. Între timp nea Ursulache s-a mai rafinat. O să bage mai multă apă chioară, iar fiolele vor fi duble, ca să aibă ce plăti guvernele. Vă rog fără lozinca „Teoria Conspirației”, că nu știți de unde sare iepurele! Eu sunt un iepure care a mai fost ciuruit de două ori, fiindcă am făcut și rapelul. Să nu exagerez, totuși! Nu m-a obligat nimeni. M-am dus singur, fiindcă venea vara și voiam să merg la Mamaia și în Franța.

3. Cristian Tudor Popescu a văzut „Teambuilding” „până la jumătate, acasă, pe computer, și a trebuit să mă opresc pentru că se umpluse încăperea de maimuțe antropoide care râdeau”. Dacă domnul nea Popescu susține că filmul „Teambuiding” e prost înseamnă că e bun și trebuie neapărat să-l văd. Ozenistul cu gecuță de fochist a atacat, de pe poziție de anticomunist la seral, și „B.D. la munte și la mare”. Căutați pe pagina de Wikipedia a filmului. La fel de bine se pricepe Popescu la literatură. Prin 2013 a elucubrat că Eminescu era ateu, argumentând cu niște versuri din „Împărat și proletar”. „Religia, o frază de dânșii inventată/ Cu a ei putere să vă aplece în jug” și tot așa. În „Împărat și proletar” sunt trei personaje. Împăratul, Proletarul și Poetul. Beleaua e că omul de cultură Popescu le-a confundat, atribuind Poetului discursul Proletarului. Istorioara a avut ecou în lumea literară. Criticii au râs de s-au stricat. Unii pe blat, fiindcă le era teamă de intelectualul CTP, alții pe față. Alex Ștefănescu a strecurat întâmplarea într-o carte.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.694 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger