AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisFinala Eurovision la București

Finala Eurovision la București

În prima jumătate a secolului trecut, Enescu a concertat la Constanța într-o sală de teatru construită de greci, în 1895. Chiar lângă Biserica Greacă. Pe strada Aristide Karatzalis. Din anii ’50,  acolo e Teatrul de păpuși Elpis. Revenind la Enescu, știți câți spectatori a avut la Constanța? Șase. Nu șase sute. Șase. 6. Șase erau toți. Și azi ne plângem că filmul și cartea sunt pe cale de dispariție. Tot ce-i bun a dispărut și nici n-am văzut. E firesc, pentru că nu am știut că a existat. 

Dar e bine că Generația Gadget a descoperit Eurovision. Până anii trecuți, TVR era depășită sâmbăta seară și de Cinemaraton, un post care dă filme românești vechi. Dar TVR organiza preselecții, semifinale pentru Eurovision și alte prostii. Se închiriau săli ale teatrelor de provincie și etaje de hotel, se deplasau regimente de bugetofagi, se plăteau tone de benzină și diurne. Și toată debarcarea asta din Normandia pentru un rating jenibil.

În 2022, audiența TVR, generată de Eurovision, a crescut ca prețul motorinei, iar costurile au fost mai mici. Foarte bine, dar puteau să fie zero. De ce am mai plătit juriu și prezentatori? Se știa că va câștiga Ucraina. Așa că singurul lucru pe care îl avea de făcut TVR era să îl aducă în studio pe Cristian Tudor Popescu. Machiat tematic – pe un obraz cu galben și pe celălalt cu albastru. Europenii ar fi fost cuceriți de artistul nostru. Nimeni nu arpegiază cum scrâșneste el. Omul pare la a cincea dentiție. Cristi lasă senzația că a terminat deja dinții de lapte, dinții de adult, o proteză și un rând de implante. Le-am fi povestit organizatorilor că ozenistul cu gecuță de fochist e și tenisman, a câștigat marele turneu Roland Gargaros, iar telespectatorii de pe tot continentul ar fi exclamat „extramorocar și extraordinici! Românii sunt inventivi, au trimis la Eurovision un personaj din Star Trek, seria originală! Băiatul e meseriaș, insensibilitatea lui a fost modelată cu greu.”

Țara care câștigă Eurovision găzduiește zaiafetul din anul următor. Ucraina a câștigat – pe merit, normal – și asta înseamnă că următoarea finală a Eurovision va avea loc la București. O să ne îmbrăcăm copiii în costume populare ucrainene, ca să primească la aeroport delegațiile străine, alcătuite din cântăcioși deghizați în minotauri cu fălci de urși și voci de batracieni, care s-au alimentat pe nas până le-au crescut urechile și sunt virili ca iepurii, dar încăpățânați (abstinenți) ca măgării.

Dacă TVR vrea să facă o economie sau să se inspire, poate să ia înregistrările cu plugușoarele lui Ceaușescu.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.480 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger