Nu prea pot sa scriu azi si nu ma impiedica expresii de celofan ca „sunt impietrit de durere” sau „am ramas fara cuvinte”. Aproape toata presa romana e fara cuvinte, de prin 2000 incoace, dar intrusii nu se pot plange ca au pierdut ceva.
Ca sa ajungi lefter de vorbe trebuia intai sa le ai. Si nu e cazul, nu mai e cazul, iar asta il darama pe Fanus. De la an la an, de la Nichita Stanescu la Grigore Hagiu, de la Velea la Baiesu, de la Mircea Micu la Pitut, de la Eugen Barbu la Adrian Paunescu, lui Fanus Neagu i se micsora lumea. Pe langa suferinta pricinuita de disparitia marilor sai prieteni, nea Fane constata si ca in jurul sau incepe sa se vorbeasca o limba romana fara anotimpuri si fara forme de relief. As vrea sa-l evoc, insa mi-e imposibil, fiindca ma striveste prezentul. Ieri, m-au tot pisat cu telefoanele distrusii din presa. Imi cereau sa le povestesc „una cu Fanus Neagu” sau sa le recomand pe cine sa invite la emisiuni, dintre scriitorii care i-au fost apropiati, in ultimii ani. Le-am spus ca, dupa mine, cei mai potriviti ar fi prozatorul Nicolae Iliescu si criticul Razvan Voncu. Spalatorii de chiloti mondeni n-auzisera de Nic Iliescu si de Voncu. Atunci, ce sa mai vorbim? Ca va fi greu sa i se construiasca o posteritate dreapta? In momentul asta, anecdotica e mai cunoscuta decat omul si omul mai cunoscut decat opera.
Nu numai ca ne va fi dor de nea Fane! Ne va fi aproape imposibil pe cararile limbii romane. Fronturile metaforei s-au prabusit sub ochii lui, asa ca a plecat cu o Dunare mai sus.