Cauta

Familia și anturajul lui Băsescu plătesc pentru anticorupția lui Băsescu

Globaliștii vor să interzică anumite desene animate. La noi se trage tare în „Pisicile aristocrate” ale lui Băsescu. Procurorii au cerut 15 ani de închisoare pentru Ioana Băsescu și 12 ani pentru Elena Udrea în Dosarul campaniei electorale din 2009. Infracțiunile sunt foarte, foarte recente. „Mai bine mai târziu decât niciodată” se traduce „mai devreme nu s-a dorit.” 

E foarte simplu să-i zici Elenei Udrea „lasă, că ți-a fost bine când te chema Băsescu și-ți zicea << vino încoa’ la cocoșatu’, să-ți arate fălnicia!>>” Cât despre Ioana Băsescu, ea e notar, adică profitor al necazului. Când doi oameni vin la notar, cel puțin unul e „în găleată”. Iar prețul pentru șapte sau zece pagini trase la imprimantă e de licitație, de parcă notarul ar fi desprins dintr-un incunabul foile alea de hârtie umplute cu șmecherie.

Udrea și cu atât mai puțin obraznica aia de Ioana Băsescu nu-mi sunt simpatice, dar mi se pare normal să le victimizez când văd reacțiile gnomilor de pe centurile de socializare. Știu, Udrea și Băseasca notăreasa n-ar fi luat apărarea nimănui pe vremea când delira Traian Băsescu despre anticorupție, despre Comisia de la Veneția (cred că i se pusese pata și pe flota de gondole) și despre MCV (Martini, Campari, Vodcă).

Procurorii solicită instanței să dea câte 10-15 ani de pușcărie mai ușor decât ar cere un pahar cu apă, iar „frontul ideologic” de pe facebook reacționează după schema stalinistă „întăriți vigilența!”  Sunt vechii prieteni ai lui Băsescu. Au schimbat stăpânul. Ziaricii și intelectualii matelotului juisează secret când scriu „cu exe.” – adică închisoare cu executare. Pe urmă, panaramezii deontologelii lansează provocări pe centurile de socializare. „15 ani. E mult? E puțin?”

Și încep comentariile. Chestia asta se cheamă „Festivalul Bestialității”. Vă prezint câteva păreri suave. „Închideți granițele! Vameșii să fie atenți!” Pe-asta o aveau și comuniștii, dar era cu „Ocupați gările!” „Să umble pe stradă în pielea goală, iar declarațiile de venit să le acopere organele!” „Măcar jumătate din pedeapsă să facă și Băsescu!” „Udrea a votat-o pe Veorica! Să stea cu ea în celulă! Și Băsescu lângă Dragnea!”

Cele mai frumoase mesaje sunt alea agramate. Cam opt din zece. „Scrie și ele două cărți și e libere.” „Scârbili astea fuge.” Mai apare și câte un om zdravăn care întreabă „dar voi ați citit dosarul?” Ne, ne, ne, ne, ne, nu poți să le ceri așa ceva unora care au făcut mulți ani de școală cu suspendare.

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version