AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisEuroparlamentare și papagali

Europarlamentare și papagali

1. În acest moment, USR are un scor electoral sub 10%. E pe la 7 – 8%. Dacă alegerile europarlamentare ar fi mâine, USR ar trimite la Bruxelles trei aleși. Elena Lasconi, Dan Barna și Vlad Voiculescu. Adică o primăreasă dintr-un oraș mic ar duce în cârcă un viceprim-ministru și un ministru al Sănătății. Asta înseamnă că USR își asumă eșecul guvernării. Dar de ce nu au deschis trotinetiștii listele cu Clotilde sau cu băieții de la Timișoara și Brașov? Din același motiv. Zero realizări, dar au încurcat frumos România și românii s-au prins. Încă o dată: cine sunt incoruptibilii de pe locurile doi și trei? Unul care are legături medicale cu Viena și altul care și-a angajat nevasta (pe valoare, să ne înțelegem) la OMV, iar el a făcut un accident de trotinetă. Dacă nici USR nu ne vrea în Schengen, cine să ne mai vrea?  

 2. După ce te urci la vârsta matură – și la înălțimea de 1,92 m, cât măsoară Barna – pe trotinetă, ce urmează? Pamperșii. Mă felicit pentru că am scornit expresia Partidul Fred și Barna. Domnu’ Barna, când va veni frigul, să-ți pui cauciucuri de iarnă la trotinetă, ca să nu cazi iar și să iei vreun covid din zăpadă! Vaccinează-ți și trotineta! N-am glumit. Veți vedea mai jos de ce!

3. Burtieră la România TV. „Și porcii ar putea fi vaccinați obligatoriu.” Dar de ce? Sunt porci conspiraționiști? Au încălcat restricțiile? Un adevărat porc se vaccinează peste rând. Cartea lui Orwell ar trebui rescrisă. Critica literară ar primi-o prost, dar nu contează. Oricum, criticii literari nu mai au nicio influență în România. Dacă aveau, făceau ei prețurile în librării și în anticariate. Azi, pe centurile de socializare vorbesc despre cărți niște dudui cărora nu li se mai văd ochii de buze. Au și cui să se adreseze. Milionarilor receptivi. Un prieten de-al meu a fost invitat în casă unui geniu financiar. Colecționar. Cu 105.000 euro nu și-a cumpărat câteva tablouri de Luchian și Tonitza, că nu e fraier. Și-a luat trei papagali la 35.000 de euro bucata. Și ce fac papagalii ăia? Mor, ce să facă?

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.