Treci noaptea pe la rondul din fața Casei Scânteii și vezi niște sârme decorative iluminate, care conturează câțiva fotbaliști și sigla EURO 2020. Frumos. E singura chestie gata pentru EURO 2020. Poate că sunt eu rău, poate că și hotelurile sunt pregătite. Stadioanele Steaua și Rapid se află încă în faza de „șantierele patriei.” Transport pe șine din Otopeni spre oraș nu avem, deși chinezii ar face în două luni (exagerez?) o linie de tramvai ușor între Otopeni și Gara Băneasa. Iar dacă oaspeții străini ar vrea să vădă și altceva, în afară de București, n-ar avea cum. Pe unde să-i duci, de pildă, la Castelul Peleș? Între Comarnic și Sinaia poți să faci și o oră. În timpul săptămânii. Și două, de vineri până duminică. Bravo nouă, ne protejăm cetățenii! S-au împuținat accidentele pe Valea Prahovei, de când viteza maximă e de 20 de kilometri pe oră.
Trecând la fotbal, vom fi prima țară gazdă care va absenta de la un turneu final. Nu avem nicio șansă în fața Islandei. Despre insula aceea rece se spune că s-a ridicat prin sport. Nu, ea s-a salvat prin sport. La sfârșitul secolului trecut, Islanda era în plin paradox. Stătea bine financiar, nevoile de consum ale poporului erau îndeplinite. Dar iarna perpetuă și cruntă îl transforma pe blondul mofluz, care albește la 18 ani, într-un sinucigaș. În asemenea situații, cultura nu ajută. Dacă îl îndopi pe introvertit cu feerii literare sau cinematografice, îl oligofrenizezi. Dacă pompezi Cioran în el, îi grăbești sfârșitul, se spânzură naibii de Aurora boreală. Așa că sportul a fost unica soluție. Fac sport toți, toți, toți islandezii, sub cupola unui program guvernamental. Încep intensiv la patru – cinci ani, iar la șapte-opt ani deja se știe „ăla e la fotbal, ăla e la handbal.” Din 2015 încoace se văd și rezultatele. Islanda a ajuns în primele zece țări din lume cam la toate sporturile de echipă.
Așa că taciturnii nordici ne vor bate, n-am niciun dubiu. Fotbalul românesc oricum era în precolaps. Dar avem exemple și de colaps. În urmă cu 10 -15 ani, după ce Dinamo a pierdut câteva meciuri la rând, am scris că-i normal să fie așa, pentru că „Groapa” din Ștefan cel Mare se află între Spitalul de Urgență și Circ. A fost o imagine reușită, dar atât, pentru că Dinamo din perioada aceea câștiga campionate, transfera fotbaliști pe milioane de euro și învingea în cupele europene echipe ca Șahtior, Everton, Bruges, Beșiktaș. Azi, imaginea se sincronizează cu transformările din patrie. Dinamo n-are cum să meargă bine, din moment ce Spitalul de Urgență are acreditarea ridicată, iar la Circul de Stat a fost interzisă dresura.
Singura șansă a lui Dinamo ar fi ca Badea, Borcea, Cohn să redevină acționari. Iar acestora să li se alăture câteva companii puternice. Pentru chestia asta e nevoie de un proiect pe șapte ani, cu investiții la termene fixe, fiindcă Dinamo de azi nu poate trăi din transferuri. Cele mai reușite au fost Nedelcearu în Rusia și Nistor la Craiova. Cred că banii pe Nistor s-au terminat deja. În primii trei ani, trebuie refăcută imaginea internațională. Prin meciuri amicale. Așa vor reveni sponsorii. Ce interes mai prezintă azi, pentru o firmă, tricoul lui Dinamo?
În ultimul paragraf v-am prezentat – insist – singura șansă de salvare a lui Dinamo. În rest, prin presă, vi se indică Aurora boreală – că tot am amintit-o mai sus – care nu înseamnă altceva decât prelungirea eclipsei.