Un site politic a titrat „Cum era s-o umilească Bianca Andreescu pe Simona Halep”. Exact de asta îmi era frică și de-aia am abandonat meciul, când Halep era condusă. Și cum era s-o umilească Andreescu pe Halep? Posibila umilință ar fi fost generată de o victorie a domnișoarei Andreescu în două seturi, în care Halep ar fi câștigat maximum două – trei game-uri. Dar n-a fost cazul. Halep e cea care a luat două seturi. Iar la tenis există umilință doar dacă te uiți la același televizor cu farfuriotul în gecuță de fochist, pe nume Cristian Tudor Popescu.
Să presupunem, însă, că învingea Andreescu. Nu Diaspora, ci propaganda din țară a Diasporei ar fi dus atacurile până la familia tradițională. Halep se va mărita cu un aromân de-al ei. Neomarxiștii nu agreează chestia asta. „Uite, emancipata Bianca s-a afișat cu un baschetbalist american de culoare!” Bravo ei, trăiască globalizarea, succes în viață și peste hotare! Eu o apreciez pe sportiva Andreescu și mi-ar fi la fel de simpatică și dacă s-ar logodi cu un jucător indian de hochei pe iarbă.
Faptul că PSD n-are nicio șansă să dea președintele țării e un avantaj. Nu vom mai vedea spectacolul cu Diaspora la vot, avându-i la butoane pe regizorii de la București, care nu candidează niciodată, dar câștigă întotdeauna alegerile. Scrutin de trei zile în străinătate plus vot electronic – totul e perfect. Dacă aș fi în Diaspora, eu n-aș vota. Când sunt plecat din București, întreb cum e vremea la București? Ce treaba am cu paltonul de la București, dacă umblu în slip, într-o țară caldă? Când m-am mutat de la o școală generală la alta, am cerut să mi se pună note și în fosta clasă? Nu e prima oară când scriu că „patria se poartă în suflet și în sarmale. Votul îl dai acolo unde plătești facturi.” Dar eu sunt excesiv, nu va luați după mine, iar asocierile pe care le-am făcut sunt idioate, foarte idioate, desigur.
O rugăminte am, totuși. Domnilor din Diaspora, nu mai vorbiți despre comunism, că nu e cazul. Când tragi de ușile ambasadelor și nici măcar nu ești amendat, când dai cu picioarele în tot ce apuci ca să votezi, înseamnă că n-ai de-a face cu un regim comunist. Pe vremea comunismului, românii care trăiau în Franța și se opuseseră stalinismului și apoi lui Ceaușescu ocoleau strada pe care se află ambasada României de la Paris. Nu treceau nici prin fața restaurantului Doina, din preajma Tour Eiffel. Iar unul dintre atacatorii ambasadei române din Berna (1956), sculptorul Ovidiu Beldeanu, a fost atras în Berlinul de Vest, pe urmă în Berlinul de Est (încă nu se ridicase Zidul), și acolo l-au capturat Securitatea și Stasi. Beldeanu a fost adus în România și împușcat, la Jilava. Ăsta a fost comunismul. Nu mai pomeniți despre „comuniștii din PSD.” Comuniștii cu Ferrari și numere de Teleorman! Dragnea și Dăncilă sunt doi țărani de oraș, care au pierdut până și electoratul de la sate. PSD a câștigat alegerile din 2016 și are liderul, dar și baronii în pușcărie. PSD a fost, încă de pe vremea USL, și la putere, și în dizgrație. Ce comunism, care comunism? Niște combinagii mămăligoși.
