1. Am fost în week-end la munte. Hotel excelent, de cinci stele (mâncarea în farfurii cu cloche aduse cu căruciorul), dar acum toate hotelurile noastre din stațiuni au patru stele. Și-au dat jos câte o stea jos ca să poată deconta corporațiile care fac team-building-uri. E foarte trist că turismul românesc a ajuns să depindă de multinaționale. Dar românul se obișnuiește cu orice. A purtat și mască, a fost înțelegător când copiii unor străini aroganți primeau o alocație de 15 ori mai mare decât a copiilor noștri și tot așa. A fost înțelegător inclusiv în chestiuni minore. Vă aduceți aminte ce circ a ieșit când s-a dat legea împotriva țigărilor în spațiul public? Acum toți fumătorii se duc ca oile (trăiască măgarii!) să fumeze pe terasă sau trag din mizerii electronice la masă. Țară cu o mare alonjă. A resemnării.
2. Drumul Bran – Câmpulung Muscel este cel mai frumos din țară. Mai ales în această perioadă, la licitația cromatică a toamnei montane. L-a descris atât de suculent Fănuș Neagu, cu metaforele lui dedicate segmentului Rucăr – Dragoslavele, încât e cazul să mă abțin. Ca să nu vă povestesc că mi-e și cam lene. În mod normal, între Bran și Fundata faci 15-20 de minute. Vineri spre prânz, în condiții de trafic aproape pustiu, am făcut o oră. Colegii planetari ai ostașului Ciucă și-au pus acolo delicatele jucării pe șenile și trebuie lărgită șoseaua. Se circulă, în mod alternativ, pe un singur sens și sunt semafoare provizorii din kilometru în kilometru. Mărturisesc că n-am văzut niciodată să se contruiască așa bine în România. Muncitori mulți, utilaje în mișcare, organizare impecabilă. E îmbucurător că putem realiza pe timp de război ce n-am putut când era pace. Înainte, noi și alții am și au vrut să n-avem șosele (daaaaaa, e Teoria Conspirației, cum să nu!) ca să îi blocăm pe ruși. Acum sunt fericit că îi vom debloca pe dușmanii rușilor. Pentru mine, războiul de vizavi e ca meciul de baschet Angola – Tanzania. Nu-mi pasă de scor, dar aș vrea să se termine mai repede sau să nu se joace.
3. Hotelul era plin. Team-building de medici, dar mai ales de farmaciști. Cuvintele pe care le-am auzit cel mai des, când treceam pe lângă mesele lor, erau „papanași cu smântână” și „epidemiologie”. Nu prea mai sunt bani și trebuie să descopere un guturai galopant care se ia prin mătreață. I-am privit cu atenție și m-am întrebat câți dintre ei nu s-au vaccinat, dar i-au sfătuit pe cei din afara familiei să o facă. Poporul român este foarte deștept și nu glumesc. Chiar mă bazez pe rezultate în timp. Avem cei mai mulți medici nevaccinați și cei mai mulți corporatiști vaccinați.
Avem di tatii ,si sube si cuie!!!
Acum toți fumătorii se duc ca oile (trăiască măgarii!) să fumeze la WC:
-doar la Inalta Curte nu ne-au amendat!