AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisElon Musk ne bate și cu ceasul de la gară

Elon Musk ne bate și cu ceasul de la gară

1. Foarte bune glumele (de pe centurile de socializare) despre ruși, care n-au dat ceasul înapoi în ultima duminică din octombrie. În Al Doilea Război Mondial, Armata Roșie a făcut sute de mii de jafuri. Rușilor le plăceau ceasurile. Pentru un ceas normal te băteau, pentru un un Doxa te omorau. Furau și ceasuri deșteptătoare, pe care le purtau ca pe cravate. Iar pendulele erau pe tancuri. Când a căzut Berlinul, soldatul sovietic care a înfipt steagul pe Reichstag avea două ceasuri pe mână. Așa a apărut în prima fotografie. Nu doar ceasurile erau cu bucluc, ci și mutrele învingătorilor, niște domni din Asia, nespălați de milenii. Au imortalizat scena în reluare, cu protagoniști aleși pe sprânceană.

2. Dacă ar fi după mine, i-aș bate cu ceasul de la gară pe ecoanarhiștii care murdăresc tablourile din muzee. E deja un nou curent în artă. Nu trebuie să mai restaurezi un tablou. Îl cumperi gata vandalizat. S-a trecut la un nivel superior, s-a atentat la Vermeer, fiindcă a lăsat lucrări puține. Dacă s-ar folosi strategia asta la noi, cele mai mari neșanse (ziaricii ar scrie „șanse”) le-ar avea Andreescu. Chiar nu înțelege nimeni ce se întâmplă? Parțial eclozații ne pregătesc. Astea sunt amenințări, încă n-au dat cu pumnul. Urmează să atace catedralele. Calculul e simplu. „Dacă fraierii n-au ripostat când le-am atacat patrimoniul cultural, e clar că putem izbi și în religie.” Iar măsurile pe care le iau autoritățile – amenzi – reprezintă o complicitate ostentativă cu aceste bestii. Dacă un om de afaceri sau un politician face o combinație imobiliară (un bloc, un teren), se duce la pușcărie. Un Vermeer are prețul unui cartier deloc auster, iar infractorii care murdăresc tablourile cu supă sunt niște tipi ingenioși. La noi sunt considerați chiar artiști. Și e normal să fie așa dacă am ajuns să transformăm bucătarii în vedete de televizie, pe care le imită toți neformulații. Te duci la cârciumă și deodată auzi o tâmpită mâncând borș despre o „combinație de arome și texturi”.

3. Ce înseamnă vizita lui Elon Musk în România? O tranzacție. Omul vrea să vadă cât costă suta de ani în partea asta de lume. Nu pot să-l halesc, dar dacă Musk își închide azi toate afacerile, e cu 200 de ani înaintea noastră. Cum scriam mai sus, ne bate cu ceasul de la gară și dacă doarme. Domnule Musk, vreți să cumpărați un tablou gata vandalizat? Se cheamă România.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.833 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger