Cauta

E frumos când trotinetarii îți dau dreptate

1. Mai țineți minte cât scandal a fost pentru „Legea răspunderii magistraților?” Propagandiștii din Piața Victoriei spuneau că această lege nu are de ce să existe, pentru că magistralii magistrați ai patriei nu trebuie să dea socoteală. Ieri, Emilia Șercan, o tefelistă fruntașă, care zice că a fost amenințată cu moartea (poate cu moartea pasiunii), s-a supărat pe un procuror care nu i-a dat dreptate în nu știu ce speță și a scris „procurorul poate să facă orice nemernicie într-un dosar fără să dea socoteală, în condițiile în care răspunderea magistraților nu există. Nu există sancțiuni pentru greșelile lor voite sau nu, există numai recompense, avansări și pensii speciale.” Încercați să schimbați numele persoanei care a semnat textul. Vă dați seama ce pățea un pesedist, un penelist sau un om de afaceri dacă mâzgălea așa ceva? Era acuzat că obstrucționează justiția, că e anti-U.E. și i s-ar fi cerut „să-și demonstreze nevinovăția în instanță.” Ipocriții tupeiști terorizează România din noiembrie 2015 încoace.

2. După ce sute de mii de români au fost în pelerinaje în ultimele săptămâni, domnul C.T. Popescu a spus că „moaștele sunt bucăți de trup uscate.” A fost o perlă din categoria „Iarăși a mâncat voinicul ceva bun cu polonicul”.

3. Cu foarte mare întârziere am văzut o înregistrare cu Piedone. Eroul de abator transformat în edil slim fit a luat telefonul mobil al unui subaltern și l-a aruncat în iarbă. Secvența a apărut pe youtube, într-un film de autoglorificare distribuit de Piedone. În mod normal,  angajatul ar fi trebuit să-l dea în judecată pe șeful abuziv și să-i ceară demisia. N-a făcut-o. Vă dați seama ce avantaje au bugetofagii dacă suportă asemenea mojicii?

4. Sunt mai multe fronturi decât în 2022, așa că presa a început să-i trateze obiectiv pe ucraineni. Adică să vorbească foarte puțin despre vânătorul de audiență Zelenski și să prezinte infracțiuni pe care le comit ucrainenii în transporturi și pe piața imobiliară. Exact ce scriam eu și mulți alții din iunie, chiar din aprilie 2022. Și veneau trotinetarii să ne facă putiniști. Putin rămâne un dușman al României. Securistul de la Dresda ne ura și înainte să înceapă războiul. Niciun înscăunat la Moscova nu ne-a disprețuit ca Putin. Din păcate, în Uniunea Sovietică nu se lucrează cu „Îngeri și canalii” (Mihail Sebastian). Toți de acolo sunt la fel.

5. E frumos când parțial eclozații îți dau dreptate. Cu întârziere. Viteza din lumea digitală i-a transformat în melci otrăvitori ai lumii reale.

 

Ultimele stiri

  • Nu ai bani, poți să mori. Sute de mii de români, lăsați fără asigurare medicală
  • Lovitură pentru speculanți. Se cere reforma totală a pieței de energie
  • Topul încasărilor la „mondialul” cluburilor. Real Madrid – 54,8 milioane de euro!
  • Va amâna UE aplicarea Legii privind inteligența artificială?
  • România, la toamnă: proteste, anticipate și un nou guvern?!
  • Ministrul Economiei anunță că a declanşat procedura de demitere a conducerii Salrom/ Miruţă iese cu cifre: „Atât a costat o paranghelie organizată de conducerea SALROM. Nu din banii lor. Din banii dumneavoastră”
  • Cum va lupta Ucraina fără rachete americane?
  • Marea și frumoasa harababură a lui Trump
  • Fantezia unei înțelegeri între SUA și China
  • Deciziile strategice încep în cortexul prefrontal
  • Exit mobile version