AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisE belea dacă Mircea și Jens pleacă în același timp de la...

E belea dacă Mircea și Jens pleacă în același timp de la NATO

1. Când văd o bibliotecă, useriștii vor să o transforme în dressing. Dar s-au luat ei de dressing-ul lui Iohannis. Cât are? 67 de metri. Colectivul redacției Recorder, căreia i s-a servit pontul, are IQ 67. Bravo, Iohannis! Dacă nu vei avea, la senectute, grija nepoților, măcar să te îmbraci frumos.

2. Exact la zece ani de la Dosarul Transferurilor și puciul de la FRF s-a făcut un film despre echipa națională de fotbal din America ’94. Pentru Filarmonica lui Hagi am aceleași sentimente. Dar e păcat că pe dragii noștri fotbalișți i-au folosit niște vietăți care au aplaudat sentința din Dosarul Transferurilor. Salariul pe care îl încasa Tolontan la Ringier și pensiile speciale pe care le vor lua anumite cucoane depășesc prejudiciul estimat (nicidecum cert, real și exigibil) din Dosarul Transferurilor. Tolontan ca Tolontan, omul chiar știe să scrie. Dar avea o leafă mai mare decât fotbaliștii de la FCSB și un anume Tepelin, un ziarici care încă nu s-a născut nici în calitate de numărător de cornere. Pentru uriașii ziariști Ovidiu Ioanițoaia și Alin Buzărin îmi doresc ca „Gazeta Sporturilor” să reziste pe piață, mai ales că publicația (mă rog, site-ul) s-a mai spălat, în 2024, de dogmatism. Tot în 2024, ediția tipărită a GSP ar fi împlinit 100 de ani. A ratat centenarul. Din cauza lui Tolontan. Tolo, fă-ti, bă, ziar! Ca să vezi și tu cum e să deontologești pe banii tăi. Ai de unde. Investește, băiatule! Singura etică o reprezintă ziua în care se plătesc salariile.

3. Domnul Mircea Geoană a fost în emisiunea domnului Mihai Gâdea. M-am uitat 11 minute. Domnul Geoană folosea genitivul „Ucraiiiiinei”. E „Ucrainei”, lăsăți! Pădurea aia de iiiii-uri ne-a costat cam mult. Tot domnul Geoană – „așa este astăzi Republica Moldova și Ucraina”. Nu cumva „așa sunt Republica Moldova și Ucraina”? Dar poate are dânsul dreptate, că nu degeaba e ditamai secretarul general al NATO. Importantul domn Geoană – „să nu plecăm în același timp de la NATO Jens (Stoltenberg, n.m.) și eu”. Ar fi groaznic. Ceva similar s-ar fi întâmplat dacă n-ar fi scris Mihai (Eminescu) și semnatarul acestor rânduri. Domnul Geoană, debordând de acuratețe – „eu nu sunt un român care-i place.” Nici nu era „căruia îi place”, dumneavoastră ați zis bine, domnule Geoană! Domnul Geoană a făcut școala generală Vasile Alecsandri și liceul Sf. Sava. Ca mine. Domnule Geoană, slab elev am mai fost eu! În liceu aveam și pile. Dumneavoastră ați terminat Sf. Sava pe bune.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.738 afisari

5 COMENTARII

  1. Pardon? Nu comentează nimeni? Ai dreptate, moșule, în aproape tot ce ( sau ceea ce…?) scrii. Ieșiseră doi tipi din pușcărie, primul popas, la o cârciumă. Stând la o masă, cu câte o „cinzeacă„ în față, priveau absenți pe fereastră. La un moment dat, afară începuse să plouă, unul spune: „ Ia uite ce plouă afară, băh„. Celălalt, după câteva momente: „ Dă-i, băh-n pi. .da mă-sii„.

  2. Domnule Boanchiș mă dezamăgiți dacă dvs considerați că tolo știe să scrie.
    Ce naiba,tolontanianul scrie cu rindeaua și mai sar și așchii.
    Daaar e doar opinie personala și îmi trece și dezamăgirea repede ca un covid din 2024 așa că numai bine vă doresc!

  3. 1.E belea dacă Michael și Jackson pleacă în același timp de la NATO.
    2.credeam ca sf. sava a fost liceu de elita bolshevica,
    nu excludem exceptii.

  4. geoana e ala cu ”panaceu universal” si ”deontologie profesionala”! altminteri, ingineras instalator ca acolo se intra cel mai usor! restul e…taticul lui!

  5. Parca Mihaela l-a „scos in lume”…
    Era el Ambasador, dar ea era invitata pe la serate… si el o urma docil… ca avea visuri mari…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger