AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisDragi români, nu fiți mahalagii!

Dragi români, nu fiți mahalagii!

1. În urmă cu șase zile am scris așa în Național: „Președintele Poloniei a declarat că îi poate găzdui pe refugiații ucraineni în reședințele lui. Și președintele României i-ar putea găzdui dacă va intra în Programul a Șaptea Casă.” Acum s-a trezit și Vlad Voiculescu. „Știe cineva vreun singur refugiat de care a avut grijă Iohannis?” Nu, nu, nu, Vlăduțe, eu am aruncat-o ca să mă distrez,  dar „Uniți Salvăm” e meseria ta. După Colectiv, i-ai rezolvat pe doctori. Ai fost eroic. În timpul pandemiei, ai transformat niște spitale în centre Covid. Ai fost epopeic. Acum trebuie să ai grijă de refugiați ca de vaccinare. Cu Iohannis e altă lucrare. Președintele e un bugetar pe modelul pe care mi l-a descris un alt bugetar de lux. Fraza e de capodoperă literară, nu m-ar mira să fie de Ilf și Petrov, fiindcă o știu de undeva, însă îmi scapă. „Funcționarul e în slujba cetățeanului, dar nu la dispoziția și la cheremul lui.” E un pleonasm mic în a doua parte, dar aia e savoarea. Și ne luăm dintr-un pleonasm, Vlăduțe? Tu ai zis „panaceu universal” și eu te-am aplaudat. În stilul meu.

2. Un cetățean ucrainean a fost prins la Vama Albița cu 1, 6 milioane de dolari, 50.000 de euro și mai multe ceasuri. În primul rând, omul este un bun influencer economic. Ați înțeles, da? Se merge pe dolari. În al doilea rând, degeaba știi cu dolarii, dacă nu știi cu timpul. În urmă cu vreo săptămână ar fi trecut lejer. În al treilea rând, dacă l-au prins ai noștri cu 1,6 milioane, e clar că la vama precedentă a avut lejer două milioane. E un refugiat serios, din categoria „vreau să-mi fac și io o casă aici”. Adică în Dobrogea. În Deltă sau la Constanța. Și acum intrăm într-un basm, să nu mă credeți. Se povestește că un oaspete ar fi zis: „îmi fac și io casă la voi, dar vreau să-mi fac una ca lumea. Voi aveți case mici (un cetățean politicos și recunoscător, n.m.). Uitați cum e casa mea!” Și le-ar fi arătat gazdelor o casă cât Cazinoul din Constanța.

3. Mahalagiul te pupă și pe urmă te înjură. Dragi români, nu fiți mahalagii! După război să nu le spuneți refugiaților „noi am fost gazde bune. Și voi…”

4. M-am vaccinat, pe Putin l-am făcut bestie, deci sunt în grafic. Acum am o problemă personală. În țara asta, când ajung la trecerea de pietoni, pot să traversez și eu pe verde?

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
2.386 afisari
Zenville

Ultimele știri

Preţ şocant pentru o garsonieră, la Cluj-Napoca: 230.000 de euro pentru 27 de metri pătraţi. Cum arată locuinţa (FOTO)

Românii care tatonează piaţa imobiliară au descoperit o garsonieră "de aur", la Cluj-Napoca. Preţul pe care îl cere proprietarul este halucinant: 230.000 de euro...

Ce amendă încasează şoferii care circulă cu o maşină a cărei înmatriculare a fost suspendată

Situația din Codul Rutier în care se poate aplica suspendarea înmatriculării este aceea când înmatricularea automobilului cumpărat nu este transcrisă pe numele noului proprietar...
proger