Nicolae Iliescu era „un prozator sofisticat și ingenios, voluptuos al limbajelor și culiselor, spirit ludic caustic și în răspăr – un <<balcanic>> malițios cât cuprinde, observator critic al societății în care trăim.” (Paul Cernat). Și acum o să fac exact ca Florin Halagian, când era antrenor la Dinamo. Director tehnic – Rinus Israel, câștigător al CCE cu Feyenoord. Înaintea unui meci important, Israel a ținut un discurs sintetic în fața fotbaliștilor. După ce a terminat olandezul, Vasile Ianul i-a șoptit lui Halagian „armene, spune și tu ceva!” Replica lui Halagian! „Ce să mai spun? A zis ăsta tot ce voiam io să le zic.” Totuși, trebuie să mă strecor și eu, pe aici, pe acolo. Și pe altundeva, după ce a plecat Nic și nu-și făcea mari iluzii legate de singura călătorie definitivă.
1. În scris, Nic era un obuzier în camuflaj horticol. Și un timid în viață. Eu scriu „Nic” ca un abuziv ce sunt. Pentru „Nic”, preliminariile durau 20 de ani ca să te tutuiască. Era un crai matein de lângă Parcul Circului de Stat, pe care îl descria cu lux de agremente. Mi-a dat telefon și m-a felicitat când am scris că „Dinamo a ajuns atât de hazlie pentru că are stadionul între Spitalul de Urgență și Circ.” Era o constatare topografică.
2. La fotbal… Dar las fotbalul mai încolo. Vorbea cu delicii despre Fănuș Neagu, D.R. Popescu, Marin Sorescu și despre „vulpești” (Ileana și Romulus Vulpescu). De iubit, îl iubea pe „Croh”. Ov. S. Crohmălniceanu. Avea pentru „Croh” o recunoștință care nu se prescrie. Când i se amintea ce a făcut Croh în anii ’50, Dom’ Nic încerca să traducă „panta rei” în franceză. Din generația lui îl iubea ca pe un frate mai năzdrăvan pe Traian T. Coșovei. Îl alinta „Traiante”. Despre un imbecil îmbâcsit zicea „pe Florică, dacă-l chemai marți la 3 venea joi la 5. Și credea că din cauza asta are geniu. Nu, domnule, e doar un nesimțit.”
3. Când știa că ai dreptate, schimba subiectul cu delicatețe. Un exemplu. „Dom’ Nic, v-a costat foarte mult fidelitatea față de un mare intelectual și un mare egoist de cursă lungă. Eugen Simion. Deștepții din Generația ’80 vă ocultează, iar pletora vă urăște.” Îmi răspundea că „sunt lucruri și mai grave pe lumea asta.”
4. Avea un bun-simț care-l făcea să treacă peste neplăceri. Patronul unui trust de presă a lansat o carte și ne-a rugat (prin secretară!) să vorbim noi la lansare. Am întrebat-o – pe secretară! – de ce nu vorbesc băieții plătiți ca să stea zilnic la televizor. „Vrea să pară ceva neutru!” Aha, aha! I-am zis lui Nic că nu numai că nu vorbesc. Nici nu merg la lansare. „Dom’ Nic, regret că nu i-am transmis omului – prin secretară! – să ne dea fiecăruia câte 5000 de euro, ca să avem o miză pe care să ne compromitem.” Nic, om fin, nu ca mine, s-a dus la lansare. Dar n-a vorbit.
5. Când îl întrebai despre un netalentat, Nic îl caracteriza „un predist.” Adică stilul „calul fuge repede.” N-avea nimic cu Marin Preda. Din contră. Fusese prieten cu Sorin Preda, nepotul prozatorului. Scriitor bun și Sorin Preda.
6. La fotbal, Nic era un dezastru, dar chestia asta îl făcea să scrie uimitor despre fenomen. Era un dinamovist pentru care fotbalul nu mai putea să ofere nimic după Cornel Popa, Pârcălab, Dinu și Dumitrache. A ținut cont de părerea mea doar când l-am rugat să nu-l mai înjure absolut aiurea pe Ovidiu Ioanițoaia. „E filolog ca și dumneavoastră. A inventat sute de ziariști.” „Mda, interzicerea avorturilor a făcut ravagii.” „Nuuuu, dom’ Nic! Mai bine ar fi fost dacă îi încurcau părinții. La maternitate.” Astea erau dialogurile noastre. Dar fiind un om superior, a recunoscut că a greșit față de Ioanițoaia. Cu Hagi n-am avut nicio șansă. Ajunsesem să-i spun „Dom’ Nic, sper doar ca Hagi să nu citească!”
7. O să-mi fie dor de Dom’ Nic, mateinul cârcotaș.