AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisDoar bugetofagii din TVR baga vastul mai bine decat bugetofagii din Teleorman

Doar bugetofagii din TVR baga vastul mai bine decat bugetofagii din Teleorman

Mai multe teme.

1. Am un prieten, patron al unei agentii de turism, antipesedist convins. Dar din categoria „baieti cu spirit”. I-am spus ca eu sunt un antipesedist mai vechi decat el si n-am cum sa devin pesedist, insa nu-mi plac vreo cinci – spre cinspe – doamne din justitie, care dovedesc mult discernamant. Se vede dupa cum se imbraca si se coafeaza. „Am dreptul asta, mai am dreptul sa nu-mi placa deloc ce fac starletele anticoruptiei?” Raspuns previzibil: „Lasa, ca-i mai buna Viorica!” „Analfabeta Viorica nu leaga oameni!” Si aici m-a pocnit cu stil, recunosc. „Nu, nu leaga oameni! Viorica leaga cuvintele si le arunca la ghena!”

2. De neuitat mi se pare momentul in care individul amfibiu si vascos pe nume Dragnea a fost priponit, iar o mie de votanti USR s-au dus in Piata Victoriei si au desfacut sampania. Ceva de la Premier Cru in sus, fiindca acesti tineri milosi au bani multi. De inapoiat bancilor. Dragutii de ei! Nici n-ai crede ca stiu sa injure. Au fost clipe magice in Piata Victoriei. Ceva intre Caderea Constantinopolului si Cacarea Lumii. Aoleu, asta-i o magarie, o sterg cand trec textul pe curat! Ma, copii, daca voiati sampanie, de ce n-ati apelat la Diaspora? Cunosc eu niste diasporezi de inalta tinuta morala, care vand, cu 20 de euro sticla, sampanii care costa de la 50 de euro in sus. Dar etichetele sunt putin ciupite, fiindca baietii, cand le fura de pe rafturile magazinelor din U.E, le baga in pantaloni si le zgarie cu frumoasele curele de firma. N-ati inteles nimic, nimic, nimic! Romania, fara bagabonteli si combinatii, isi pierde si umorul, si lirismul. Devine o Romanie de plastic, o imitatie de calitatea a cincea a Tarilor Nordice. Daca n-ar exista greci, italieni, portughezi, romani, provensali si spanioli, am calca pe bulevardele Europei ca pe patinoare. Dupa mintea voastra, eu aduc acum un elogiu coruptiei. Se cheama, de fapt, antropologie, dar n-are rost sa va explic.

3. In scurt timp vor incepe epurarile. Toti teleormanezii care au ajuns directori bugetofagi in Capitala – afara! Aici sunt total de acord. Doar bugetofagii din TVR dau mai bine cu vastul decat bugetofagii din Teleorman. Dar exista useristi si in TVR. Astia au votat impotriva lor. La prima vedere, asa pare. De fapt, au votat alternanta la stiti voi ce. Un sfat, de golan batran, pentru useristi. Faceti-o incet, fiindca atunci cand ti-e foame si te grabesti, nu-ti iese sau iti iese prost. Iar in locul bugetofagilor teleormanezi (hai, valea, viteza, ca nici eu nu va haleam!) trebuie adusi corporatisti, fiindca ei sunt obisnuiti sa munceasca pentru niste stapani pe care nu ii cunosc.

4. Utima tema de azi. Cea mai importanta. La Targul de carte se va lansa „Sa stii sa fii!”, de Daniel Sendre. A fost ziarist la „Gazeta Sporturilor”, s-a stabilit cu familia in Anglia, ieri era la Hong Kong. Daca iubesc neconditionat un diasporez, acesta este Sendre. Nu l-am intalnit niciodata. Cu el si cu domnul D.R. Popescu m-am imprietenit la telefon. Si Sendre e antipesedist, si el are probleme, dar nu scuipa intre pagini enormitatea ca l-au gonit din tara comunistii. Cartea este despre viata lui, aici si la Londra, si despre presa romana. Niste povesti de lesini, lesini, lesini de ras. Sendre e botezat in scaldatoarea caterincii  – „am fost un copil asa si asa, frumusel, dar nu prea urat” – si zambeste printre necazuri, ca un Charlie Chaplin pus la tastatura. E si foarte obiectiv, ironizeaza zeci de ziarici, dar scrie brici despre mine. Daca penultima fraza a acestui text ii va scadea lui Sendre vanzarile, il rog sa ma scuze.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.555 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger