Doamneeee, cât a crescut România!

1. În Edi Iordănescu și în Ianis Hagi am crezut. În echipa națională – nu. Iar FRF are mai mult decât ar merita. Astea au fost pozițiile mele. Edi și Ianis m-au confirmat, cu echipa națională am sfeclit-o. Frumos e că acum se laudă și ăia care l-au înjurat pe Edi, și panaramezii deșertificați sufletește, care îl făceau pe Ianis Hagi „beizadea”. Contra Slovaciei, Ianis a fost cel mai bun și cel mai inteligent. Nu mă refer doar la penalty. Câte mingi a recuperat, ce pase subtile le-a trimis colegilor pe ultimii 30 de metri!

2. Dacă Hagi, Răducioiu, Belodedici și Lupescu aveau în America publicul pe care l-au avut Stanciu, R.Marin, Man și Ianis Hagi în Germania, România ’94 ar fi prins lejer semifinala cu Brazilia. Fotbaliștii de azi n-au valoarea celor din 1994, dar cetățenii români sunt mult mai emancipați și mai înstăriți. Am fost și eu la trei turnee finale – 1998, 2000 și 2008. În 1998, la victoria cu Anglia, abia am umplut un sfert de peluză. Vorba aia – banii ne lipseau, dar obțineam vizele cu greu. Președinții cluburilor au venit la Campionatul Mondial din Franța cu autocarul, dacă vă puteți imagina azi președinți sau politicieni să străbată mii de kilometri în felul ăsta.

3. Imediat după C.M. 1998, la întoarcerea în țară, eu și Daniel Stanciu am făcut un interviu cu Hagi. E meritul lui Stanciu, el a aranjat. Hagi era certat cu numărătorii de cornere care deontologeau la Prosport, interviul a avut vreo șapte exclusivități. Ne-am întâlnit cu Hagi pe o terasă din Mamaia, aparținând nașului său, aflată în sudul stațiunii. Dincolo de Melody, spre Hotel Parc. Când mai scoteam pixul să notez câte ceva într-o agendă, Hagi zicea zâmbind „cu ce mă bagi acolo, cu ce mă bagi? Ai grijă cu ce mă bagi!” E inutil să precizez că n-am înregistrat pe cineva vreodată. Pe urmă ne-am repezit la Olimp, ca să ne întâlnim cu Gică Popescu și Dan Petrescu. Erau cazați la Hotel Panoramic. Staruri mondiale la Panoramic, era chiar haios secolul trecut! Popescu și Dan Petrescu îl așteptau pe Hagi, ca să meargă seara, cu familiile, la teatrul de vară din Neptun și să-i vadă pe Țociu sau pe Stela Popescu, am uitat, oricum, despre categoria asta era vorba. Mă mir și eu când povestesc. Doamneeee, cât a putut să crească România din 1998 încoace!

4. Să îl văd eu pe ăla care mai are vreun complex! Și nu mă refer la fotbal! „Dom’le, ne facem de râs în Europa!” Nu ne facem de râs nicăieri. Se fac de toată panarama striviții care abuzează de propoziția pusă de mine între ghilimele. Și mai lăsați-ne cu propaganda! Hoții sunt în altă parte.