Nu l-am cunoscut pe acest escroc de anvergura mondiala. Retineti ca i-am adus un elogiu! L-am vazut o singura data si incerc sa nu-l uit niciodata, fi-mi-ar scarba eterna de el! Se intampla pe la sfarsitul anilor ’90, cand alta jigodie (pe care am divinizat-o — prost ce sunt! — in timpul fenomenului Piata Universitatii), Marian Munteanu, inchiriase un apartament in blocul unde locuiam pe atunci, langa Biserica Alba, pe Calea Victoriei. Patriciu ii facuse o vizita lui Marian Munteanu, ca javrele se frecventeaza intre ele. A iesit din bloc, s-a urcat in masina de lux, a mers vreo 10 metri, pana cand soferul a observat ca un batran ii urmareste, ca un batran fuge schiopatand in urma limuzinei. Patriciu a deschis geamul cat sa scoata palma, i-a dat batranului un plic si a plecat mai departe, fara o vorba. Batranul umil era Alexandru Paleologu. Francezii, atat de dragi lui Paleologu, au o expresie: „toucher les cinq sardines” — adica a da mana. Nababul Patriciu a refuzat sa se pateze cu unsoarea de peste fanariot a lui Paleologu.
In rest, ce sa va povestesc? Ce stiti? Tunarul Patriciu s-a sters la cur cu Statul in escrocheria Rompetrol si a batjocorit proprietarii de mici spatii comerciale, furnizorii de mezeluri si angajatii in mizeria de afacere Mic.ro. Sa nu uitam de ziarul „Adevarul”, unde Patriciu a dat cea mai mare reprezentatie de cinism si autodistrugere din istoria presei romane. A platit salarii astronomice unor cretini, ii plimba pe cretini la business class („domnilor, sunteti mai importanti decat ministrii!” — hai sictir, fanfaronule!) in team-buildinguri inutile in Brazilia si Australia, iar cretinii se laudau ca Patriciu nu se baga in politica lor editoriala. Culmea e ca apreciatii cretini nu minteau, de-aia au si dus ziarul la vale. Patriciu se uita cum cretinii ii injura prietenii, pe banii lui. Asta nu-i libertatea presei, ci prostia patronului. Sau poate dorinta de a epata a unui om cultivat, care-si inchipuia, insa, ca-i Lorenzo Magnificul, dar era o caricatura a lui Zambaccian. Armeanul a fost om serios. Se tocmea, dar nu dadea tepe.
Apropo de Zambaccian. Patriciu a facut si doua lucruri bune. A cumparat tablouri (Ressu — 160.000 de euro!), ridicand piata de pictura romaneasca si a tiparit romane fundamentale, in Colectia „Adevarul”. Intr-o lume care renunta la carti, foarte multi romani si-au incropit biblioteci datorita lui Patriciu. Putea sa joace banii la cazino, ca atatia alti miliardari prosti. Nu l-a interesat. Avea propriul cazino. Acel cazino a fost Romania.